Se pare că înlăturarea apendicelui îmbunătățește fertilitatea femeilor. Un studiu efectuat pe aproape jumătate milion de femei britanice a dovedit că din cele care au avut o operație de îndepărtate a apendicelui (apendicectomie), 39% au rămas însărcinate cu primul lor copil în decurs de 10 ani.

Din 152.000 de femei care nu au suferit o intervenție chirurgicală, doar 28% și-au întemeiat o familie.

Rapoarte mai vechi sugerau că trauma în urma extirpării apendicelui ar putea afecta șansele unei femei de a-și întemeia o familie, așa că noile descoperiri surprinzătoare sunt o veste bună pentru femeile care au suferit de apendicită în trecut.

Cercetătorii plănuiesc acum studii suplimentare pentru a descoperi relația dintre fertilitate și apendicectomii. Dar procedura este de obicei efectuată numai pentru a trata apendicita.

„Nu spunem că femeia ar trebui să facă o apendicectomie pentru a-și crește șansele de fertilitate. Dar rezultatele arată că femeile care au nevoie de apendicectomie nu ar trebui să-și facă griji cu privire la problemele de fertilitate.”, spune dr. Sami Shimi, chirurg care a lucrat la studiu.