Fiecare cuplu își dorește un copil sănătos, însă nu toți cunosc de ce este bine să-l planifici din timp, indiferent de ce spune mama, bunica, mătușa sau vecina. Orice familie trebuie să planifice în mod responsabil naşterea unui copil. Planificarea familiei este foarte importantă, deoarece contribuie la bunăstarea familiei şi te ajută să ai copii atunci, când poţi avea grijă de ei.
Examen preconcepţional
Dacă v-ați decis că vreți să deveniți părinți, trebuie să mergeți ambii la un examen medical. Este un control medical complet, pe care îl faceți înainte de sarcină. Medicul va cere unele informaţii referitoare la starea sănătăţii tale şi a familiei, pentru a clarifica dacă vreun membru al familiei a suferit de anumite maladii.
Tabelul de investigaţii pentru o sarcină sănătoasă
Pentru viitoarea mamă
Pentru viitorul tată
Analize clinice
• Hemoleucograma, VSH-Analiza
generală a urinei
• Analiza fecaliilor la helminți
• Grup sanguin ABO,
Rh factor
• Anticorpi anti-rezus
(anti Rh)
Biochimie
• Glucoza
Markeri hormonali
• TSH
• T4 total
Markeri infecţioși
• Anticorpii către HIV
• MRS
• Hepatitele В, С, HBsAg
• Infecțiile TORCH
• Toxoplasma gondii
• Rubeola
• Citomegalovirus
• Virusul Herpes Simplex tip 2
• Infecțiile urogenitale
• Frotiul florei vaginale
• Analiza florei la gonococi,
trihomonade, Candida,
Gardnerella în canalul
cervical, uretră, vagin
• Chlamydia trachomatis,
Micoplasma Hominis,
Ureaplasma Urealiticum
(IFA) în canalul cervical
Analize clinice
• Hemoleucograma, VSH
• Analiza generală a urinei
• Grup sanguin ABO, Rh factor
Markeri hormonali
• Testosteron
Markeri infecţioși
• Analiza florei la gonococi, trihomonade,
Candida, Gardnerella în
uretră
• Anticorpii către HIV
• MRS
• Hepatitele В, С, HBsAg
• Infecție cu Chlamydia trachomatis
• Infecție cu Mycoplasma hominis
• Infecție cu Ureaplasma urealyticum
• Infecție cu Trichomonas vaginalis
Spermograma
Prevină infecţiile
Fii responsabilă atât pentru binele tău, cât și a viitorului copil. Dacă îți dorești să devii mămică, trebuie să eviţi la maxim contactul cu animalele, în special cu pisicile, pentru a te proteja de toxoplasmoză. Un test de sânge realizat înainte sau în timpul sarcinii va stabili dacă suferi de această boală. Alte surse de infecţii pot fi fructele şi legumele nespălate. Evită contactele cu persoanele bolnave de gripă, hepatită, varicelă şi rubeolă. Aceste boli pot afecta serios un început de sarcină.
Tratează dantura
Știm cu toții că în timpul sarcinii, nivelul calciului din organismul mamei scade, ceea ce afectează în primul rând dantura. De aceea, înainte de graviditate se recomandă să-ţi faci un control stomatologic şi să faci tratamentul corespunzător în caz de necesitate. În plus, femeilor gravide le sunt contraindicate radiografiile, de aceea ar fi bine să-ţi faci din timp toate procedurile legate de controlul dentar. Nu uita că, igiena cavităţii bucale şi alimentarea cu produse bogate în calciu sunt obligatorii pentru a avea o dantură sănătoasă.
Alimentează-te corect
Este important să ne alimentăm sănătos pe tot parcursul vieții, nemaivorbind de perioada în care planificăm să concepem un copil. O dietă echilibrată atât înainte, cât şi în timpul sarcinii, face bine sănătăţii mamei. Pentru a concepe un copil sănătos, alimentaţia trebuie să fie cât mai variată. Consumă multe legume, fructe, lactate, carne şi ouă, pentru a acumula vitaminele şi proteinele necesare. Ia acid folic (cu 3 luni înainte şi în primele 3 luni de sarcină)! Lipsa acidului folic în organismul femeii gravide, afectează dezvoltarea intrauterină a copilului şi formarea sistemului nervos al fătului. Acidul folic se găseşte din belşug în varză, fasole verde, mazăre, spanac, portocale, grapefruit, frunze de salată, roşii, morcovi, nuci, peşte, broccoli, conopidă. Ia suplimente de fier, pentru a preveni anemia. Fiecare a doua femeie însărcinată din Moldova suferă de anemie, principala cauză fiind carenţa de fier. Sursele excelente de fier sunt carnea roşie, ouăle, sardinele, legumele rădăcinoase, nucile. Consumă produse bogate în calciu. Calciul este extrem de important în timpul sarcinii pentru formarea sistemului osos al fătului. Se găseşte în cantităţi mari în produsele lactate: lapte, brânzeturi, smântână. Folosește în timpul meselor doar sare iodată. Deficienţa de iod în timpul sarcinii influenţează negativ dezvoltarea creierului copilului.
Trebuie să conştientizezi faptul că, una dintre cele mai speciale perioade de dezvoltare a copilului tău se petrece înainte de a afla că eşti însărcinată! Stilul de viaţă, odihna, grija pentru corpul şi sufletul tău sunt esenţiale pentru bunăstarea şi dezvoltarea unei sarcini, oricând ar surveni aceasta. De aceea, este foarte important ca organismul viitoarei mame să fie sănătos în momentul concepţiei. Trebuie să ai în vedere că alimentaţia, sportul, igiena cotidiană, somnul, odihna şi vizita la medic sunt extrem de importante încă din faza planificării familiei.
Centrele de planificare a familiei din Chişinău
Societatea de Planificare a Familiei din Moldova (SPFM)
str. Şciusev, 94, tel.: 022 235 073
Centrul Naţional de Sănătate a Reproducerii și Genetică Medicală
str. Burebista, 82, tel.: 022 567 931
Repromed
str. Cuza-Vodă, 29/1, tel.: 022 263 888, 022 263 889,
Medpark
str. A. Doga, 24, tel.; 022 400 040
New Med Life
str. P. Zadnipru, 4/5, tel.:022 425 777, 022 499 768,
TerraMed
str. Trandafirilor, 15/4, str. Cuza Vodă, 44 a, tel.: 022 202 373, 022 815 080,
Sursa: Mamaplus.MD