Femeile care încearcă să rămână însărcinate, își urmăresc cu regularitate ovulațiile, iar pentru a face claritate în privința simptomelor acestora, am pregătit câteva recomandări care vă vor prinde bine. Menționăm că în momentul ovulației există doar o scurtă perioadă de timp în care ovulul poate fi fertilizat.
Că să-ți înțelegi ciclul menstrual nu trebuie să fii un expert. Însă ar trebui să știi următoarele: perioada începând din ziua unu a ciclului menstrual (prima zi de menstruație) și până la ovulație se numește faza foliculară. Cea dintre ovulație și ultima zi de menstruație de numește faza luteală și durează în medie 12-16 zile. Urmărirea graficului ciclului menstrual îți poate oferi o idee asupra lungimilor fazelor foliculare și luteale, astfel încât să afli cu aproximație perioada de ovulație.
Simptome ovulație. Cum apare ovulația
Ovarele sunt niste organe fantastice care dezvoltă foliculi în care sunt ovule. Hormonii contribuie la dezvoltarea ovulelor și la apariția ovulației. Ovulul este expulzat prin peretele ovarului. Dacă în acel moment există spermatozoizi sau ai un act sexual, sunt șanse mari să rămâi însărcinată. Însă factori precum stresul poate afecta ovulația.
În plus, sunt femei care nu ovulează în fiecare lună, întrucât ovarele lor nu produc foliculi maturi. Acest fenomen poartă denumirea de ciclu menstrual anovulator. Pereții uterului se pregătesc pentru primirea unei sarcini și se dezvoltă normal, însă nu se eliberează niciun ovul. Odată ce ovulul a fost fertilizat, hormonii modifică funcționarea organismului și se împiedică eliberarea altor ovule, astfel încât corpul să se “ocupe” doar de sarcina respectivă.
Simptomele ovulației
- Dureri. Unele femei resimt în perioada ovulației dureri constante în zona abdomenului inferior. Cu toate acestea, durerile nu sunt normale. O ușoară senzație de disconfort n-ar trebui să te sperie, însă durerea poate fi simptomul unei probleme medicale care să ducă la infertilitate. Cere sfatul medicului dacă ai dureri în timpul ovulației.
- Scăderea temperaturii bazale. Ca să observi o scădere a temperaturii bazale ar trebui să îți monitorizezi ciclul menstrual prin luarea temperaturii în fiecare zi, dimineața, la aceeași oră. Această monitorizare are ca scop identificarea activității organismului tău. Caută un termometru special și începe monitorizarea. Vei observa că după ovulație, temperatura va începe să crească și va rămâne așa până la următorul ciclul menstrual. Dacă ești însărcinată, temperatura va rămâne ridicată.
- Mucus cervical. Mucusul cervical este un indicator la fel de util. Mucusul este un răspuns al organismului în perioadele fertile și infertile. De-a lungul ciclului menstrual, mucusul va fi uscat, va deveni lipicios, cremos, apoi apos. În perioada fertilă, mucusul devine limpede alunecos și se întinde, asemenea unui albus de ou. Acest mucus alcalinizează mediul acid din vagin și ajută sperma să ajungă în jurul ovulului. Pe măsură ce trece timpul, perioada în care mucusul favorizează sperma se micșorează. Astfel, în timp ce la 20 de ani aceasta este de 5 zile, după 30 de ani, aceasta se limitează la două zile.
Alte posibile semne ovulație:
- sensibilitatea sânilor
- libido crescut
- nivel de energie ridicat
- intensificarea simțurilor (văz, gust, miros)
- retenție de apă
- mici pete de sânge.
Teste de predicție a ovulației
În farmacii se găsesc și teste de predicție a ovulației. Unele sunt asemănătoare cu testele de sarcină și măsoară nivelul hormonilor specifici ovulației. Astfel vei ști dacă urmează să ovulezi în următoarele 12-24 de ore.