Atunci când își doresc un copil și nu reușesc, foarte multe cupluri încep să-și facă tot felul de griji, iar acest lucru nu face decât să-i streseze și mai mult. Se știe că stresul este una dintre cauzele infertilității și, prin urmare, motivul este mult mai evident decât s-ar părea la prima vedere. Expertul în fertilitate, dr. Andrew Orr, a găsit și alte cauze sau situații comune la cei care întâmpină probleme cu concepția. Unele dintre acestea sunt mai ușor de rezolvat decât ți-ai putea imagina. Dr. Orr le sugerează femeilor să-și pună 9 întrebări importante, iar după ce vor afla răspunsurile, vor crește semnificativ șansele de concepție.

Există vreo sursă de stres în viața mea?

Stresul are un impact mare în șansele de a rămâne însărcinată. Acordă câteva minute la următoarele lucruri:

  • Muncești prea mult?
  • Te îngrijorezi adesea?
  • Duci un stil de viață haotic?
  • Ieși din când în când în oraș?
  • Știi cum să te relaxezi?

„Stresul constant stă la baza multor probleme legate de fertilitate. Dacă nu știi cum să gestionezi stresul ori să te relaxezi, caută ajutor de specialitate. Stresul poate duce la scăderea producției de spermă și endometrioză”, spune Dr. Orr.

Faci suficient sex la timpul potrivit?

Pare o întrebare cu un răspuns la mintea cocosului, însă este o problemă destul de comună. Femeile pot ovula oricând între ziua 7 și cea 24. Dacă voi încercați să concepeți un copil în jurul zilei 14, s-ar putea că femeia să fi ieșit deja din ovulație. Pentru că femeile sunt fertile doar două zile pe lună, trebuie să faceți dragoste cel puțin din două în două zile, între zilele 7 și 24. Amintește-ți că nu poți rămâne însărcinară dacă nu faci sex și nu poți rămâne însărcinată decât dacă ești la ovulație.

Faci tipul potrivit de sex?

Știai că dacă femeia are orgasm cresc șansele de a rămâne însărcinată? Este foarte, foarte important ca femeia să aibă orgasm în timpul sexului. Astfel, cresc șansele să rămână gravidă. Dacă femeia nu are orgasm, atunci s-ar putea să nu rămână însărcinată. De ce? Orgasmul joacă următoarele roluri:

  • creează un mediu mai stabil și protector în vagin pentru spermă
  • mușchii vaginului atrag în interior sperma
  • eliberează hormonii necesari pentru a iniția sarcina; pentru a crea mediul perfect pentru concepție.

Tocmai de aceea este important că ambii parteneri să se bucure de experiența sexuală. Problema este că în aceste zile oamenii sunt prea grăbiți pentru a face ceva pe îndelete.

Când ai fost ultima oară în vacanță?

Mulți oameni care au tot încercat să aibă copii reușești să-și atingă obiectul atunci când se află în concediu. Acest lucru se întâmplă pentru că în concediu sunt mult mai relaxați, fac mai mult sex și sunt departe de mediul lor obișnuit. Acest lucru demonstrează, încă o dată, că stilul de viață și nivelul sexului au o influență majoră asupra unei potențiale sarcini.

Tu și partenerul tău v-ați făcut, de curând, analizele?

Multe persoane cred, greșit, că dacă în trecut rezultatele analizelor au fost excelente, înseamnă că nu mai trebuie să-și facă alte analize. Dacă au trecut mai mult de 6 luni de la ultima verificare, atunci este timpul să treci din nou pe la ginecolog.

Dr. Orr susține că femeile trebuie să facă periodic un test complet al hormonilor, iar bărbați un test al spermei: „Chiar dacă aveți deja un copil, sau ați făcut teste în trecut nu înseamnă că și în prezent totul este în regulă. Lucrurile se pot schimba, stresul, dieta și stilul de viață – au un impact asupra fertilității.”

Dormi suficient de mult?

Și lipsa somnului poate avea un impact negativ asupra fertilității. „Este bine cunoscut că bărbații care lucrează în schimburi și cei care nu dorm suficient au probleme de fertilitate. Asigură-te că dormi cel puțin 8 ore pe noapte și că mergi în pat devreme”, recomanda Dr Orr.

Faci prea mult sport?

Prea multe exerciții fizice sunt la fel de periculoase precum lipsa de mișcare. Cei care exagerează cu spotul pot să aibă probleme și cu fertilitatea. Dacă faci prea mult sport, organismul tău secretă prea multă adrenalină, care cauzează o serie de probleme.

Aceasta este cauza pentru care atletele de top nu au o menstruație regulate sau încep să sufere de oboseală cronică. Ele își suprasolicită corpul”, punctează Dr Orr.