Faptul că o mamă în ziua de azi are doar 17 minute pe zi doar pentru ea nu surprinde pe nimeni. Pentru orice femeie ocupată care are și rolul de mamă, nu este nicio surpriză… Timpul liber al unei mame este un lux nesperat. Mai ales în toată perioada aceasta cu școala on-line și izolarea la domiciliu.
Un studiu a descoperit că unei mame îi rămân doar 17 minute zilnic de timp liber pe care să și-l dedice sieși, adică mai puțin de două ore pe săptămână. Serviciul, îngrijirea copiilor și treburile gospodăriei le ocupă aproape tot timpul, mai arată studiul. Cele 17 minute libere sunt petrecute în fața televizorului, stând tolănite în pat sau la o cafea.
Mai îngrijorător este că dintre cele 2.000 de participante la studiu, puțin peste 50% dintre ele spun că nu au nici măcar un minut la dispoziție pentru a se relaxa, săptămâni la rând. Cel mai mult timp le răpesc treburile din gospodărie, care nu sunt împărțite în mod egal cu partenerul de cuplu. Astfel, femeile spun că ele sunt responsabile de aproximativ 78% dintre îndatoririle casnice. Curățenia, spălatul vaselor și gătitul sunt principalele activități consumatoare de timp, care nu pot fi evitate.