mamaplus

”Nu voi legăna copilul niciodată” și alte planuri mărețe pe care le au femeile înainte de a deveni mame

-
//
11.12.2020

Maternitatea este o avalanșă de stări și emoții care nu mai au capăt, iar prima lor apariție se face simțită încă din momentul în care rămâi însărcinată. Este adevărat că emoțiile diferă de la o femeie la alta, la fel cum diferă și planurile privind creșterea și educarea copilului. Cele mai populare ”reguli” pe care își doresc mamele să le respecte după nașterea copilului ar fi să nu doarmă în același pat cu el sau să nu afișeze copilul pe rețelele sociale. De la zis până la făcut este însă cale lungă, iar experiențele mămicilor îndrăgite publicului de la noi – Gloria Gorceag și Lili Lozan, sunt o dovadă în plus a acestei afirmații.

Fiind mama unui băiețel adorabil de 2 anișori, interpreta Gloria Gorceag mărturisește că nu toate regulile pe care și le-a impus înainte de a deveni mamă au fost puse în practică. Lista o vedeți și voi mai jos.

mamaplus

NU VA DORMI COPILUL CU NOI ÎNTR-UN PAT. Exclus. Avem și noi nevoie de intimitatea noastră. Dacă înveți copilul de mic să doarmă separat, viața va fi mai frumoasă pentru toată lumea și nici vorbă eu să rămân să dorm cu bebelușul, în timp ce soțul va dormi în altă cameră. Nu, nu și iar nu...ziceam eu.

NU ÎI VOI DA COPILULUI TELEFONUL NICIODATĂ. Copiii trebuie educați de mici, cu cărți, cu jocuri intelectuale, nu cu gadgeturi. Fără desene animate, al meu nu va ști ce e aia telefon până în clasa întâi, la sigur. Îmi spuneam eu.

N-O SĂ-I CUMPĂR JUCĂRII DES. Doar jucării de lemn educative. Doar de sărbători. Să plângă cât o vrea, n-o să cedez și n-o să-i iau mașini de fiecare dată când mergem la magazin, mai ales din plastic, să-mi fie plină casa și să nu am pe unde călca, Doamne, ferește...mi-am zis eu.

NU VA MÂNCA BOMBOANE. Niciodată. Sub nici o formă. Nici înghețată, nici prăjituri. Când va cere bomboane îi voi da broccoli.

CÂINELE VA AVEA LA FEL DE MULTĂ ATENȚIE. Un câine care e ca un copil, desigur ca va avea aceeași viață și după apariția bebelușului. Cum altfel?! De când era cât palma dormea cu noi pe pat. Cum aș putea să o neglijez?! Să o las cu mama soacră, măcar din când în când? Nici nu se discută.”, spune Gloria Gorceag.

Artista mărturisește, cu toată sinceritatea, că nu s-a ținut deloc de cuvânt la niciun punct din lista de mai sus. Până la urmă, maternitatea nu-i o misiune chiar atât de ușoară, iar regulile se mai pot încălca. Din dragoste, bineînțeles.

În cazul prezentatoarei TV Lili Lozan, povestea este una la fel de nostimă și frumoasă în același timp. Lili a făcut o listă cu tot ce face în prezent, chiar dacă până la nașterea copilului era de o altă părere.

mamaplus

”NU...despre nuUri

  • nu o să expediez non stop poze cu copilul soțului
  • nu o să mă maimuțăresc, vreau să aibă o percepție clară despre lumea în care trăiește
  • nu o să povestesc ce face, cum face și cât de bravo e
  • nu o să mă alarmez la fiecare punctișor roșu
  • nu o să-l legăn
  • nu o să alerg la primul scâncet
  • nuuuu, nu e despre mine, EU nu o săfiu așa. Lista era lungă…”, scrie Lili Lozan pe Instagram.

Naivitate sau nu, viața femeilor se schimbă radical odată cu apariția copilului în familie, la fel și prioritățile. Este și cazul prezentatoarei TV care radiază și îi stă bine ca mămică.

”Desigur, știu și simt cât trebuie și până unde vreau să fiu mămoasă, dar totodată e așa frumos să te bucuri de fiecare MAM și să aștepți să zică clar MAMA, să te topești când ridică mânuțele și să te uiți la poze cu el cât ești la muncă și să nu mai poți de dor deși, nu lipsești decât 2 ore de lângă el...eh, mamele astea, mame”, a mai adăugat Lili.

Te regăsești în aceste experiențe? Lasă un comentariu pe pagina noastră de Facebook!