mamaplus

Un caz extrem de rar: o femeie a născut la doar două luni de la prima naștere

-
//
05.05.2020

Medicii din Kazahstan s-au confruntat cu un caz mai puțin comun. O femeie în vârstă de 29 de ani a născut de două ori, la un interval de numai două luni. Primul dintre copii a fost adus pe lume după 25 de săptămâni de sarcină, iar cel de-al doilea s-a născut la două luni distanță.

Lilia Konovalova, din orașul kazac Uralsk, reprezintă un caz medical extrem de rar nu doar pentru medicii din acest stat, ci și pentru doctorii din întreaga lume.

Cazul a fost înregistrat acum un an și a fost confirmat de Ministerul Sănătății din Kazahstan. Fetița Liliei s-a născut prematur pe 24 mai , în a 25-a săptămână de sarcină, iar cel de-al doilea copil, un băiat, a venit pe lume două luni și jumătate mai târziu, pe 9 august, după o operație de cezariană.

Nurgul Dzhunúsova, directoarea maternității din orașul kazac, a explicat pentru presa locală că nu s-a mai confruntat cu asemenea cazuri până acum, însă poate exista o explicație medicală.

Lilia a fost supusă unor analize și s-a constatat că femeia avea o anomalie congenitală, anomalie care face ca unele femei, precum ea, să aibă un uter dublu.

Uterul dublu sau uterul didelf este asociat cu avortul și nașterea prematură. Un medic din Florida, Statele Unite ale Americii, a declarat că „sunt şanse mai mari ca oamenii să câştige la loterie decât să aibă această afecţiune”.

O femeie care are această afecțiune poate să ducă o viață normală și nici să nu știe că suferă de o astfel de anomalie. Uterul didelf nu prezintă simptome.

Astfel de cazuri au loc o dată la 50 de milioane de nașteri, iar de cele mai multe ori bebelușii nu reușesc să supraviețuiască. În prezent, femeia este în afara oricărui pericol, iar cei doi copii sunt sănătoși.

Un caz asemănător a fost înregistrat în Bangladesh unde Arifa Sultana, o tânără în vârstă de 20 de ani, a ajuns la spital la 26 de zile după prima naștere pentru a aduce pe lume gemeni.

Arifa Sultana are uter didelf. Potrivit Clinicii Mayo, uterul dublu apare în timpul dezvoltării fătului, atunci când două tuburi despre care se presupune că trebuie să formeze un singur uter devin două structuri separate. Primul copil şi gemenii au fost concepuţi la o lună distanţă, iar mai târziu s-au dezvoltat în două structuri separate.

mamaplus