mamaplus

Un adevărat miracol! O femeie a născut tripleți identici, concepuți pe cale naturală

0
//
05.05.2020

Katie Craw, în vârstă de 26 de ani, din Tara Galilor, a reușit această minune. Mămica a declarat că ea și partenerul său aproape că au leșinat când au aflat vestea cea mare. De obicei, tripleții nu sunt identici și se formează când sunt fertilizate două ovule și unul să se dezvolte în gemeni.

Șansele ca o femeie să aducă pe lume tripleți identici pe cale naturală este estimată la una din 200 de milioane. Katie este una dintre puținele femei din Regatul Unit care se pot mândri cu tripleți identici, cunoscuți sub numele de monozigoți (ovulul fertilizat se împarte în trei după concepție).

"Când am aflat că sunt însărcinată cu trei, m-am gândit:  nu ne putem permite o mașină mai mare sau o casă mai mare. A fost greu la început. Dar mama mea mi-a spus că lucrurile se întâmplă dintr-un motiv și asta este surpriă pe care ne-a pregătit-o viața," a povestit mămică, potrivit Daily Mail.

Cuplul are deja un fiu de patru ani, Jacob, și și-a dorit să mai aibă un copil. Din fericire, Katie a rămas însărcinată în a doua lună de încercări.

mamaplus

La ecografia de 12 săptămâni cei doi au trăit șocul vieții lor

"În cinci secunde după ce medicul a pus scanerul pe burta mea, mi-a cerut să respir adânc. Am crezut că o să-mi dea vreo veste proastă, dar am auzit "pot vedea trei bătăi de inimi." Știam doar că nu glumea. Am fost duși în altă cameră. Eu plângeam, iar soțul era alb ca foaia de hârtie. Ne-au spus că este un caz foarte rar, apoi ne-au povestit despre toate complicațiile, dar ne-au spus că putem avea trei bebeluși sănătoși," a mai spus Katie.

Două săptămâni mai târziu, la o nou ecografie, cuplul a aflat că bebelușii aveau fiecare câte un sac amniotic.

Dar la 26 de săptămâni, medicii care urmăreau sarcina s-au îngrijorat puțin pentru că unul dintre tripleți părea că nu ia în greutate. Din acest motiv, Katie a fost trimisă la maternitatea din Liverpool. Acolo, specialiștii i-au spus că este puțin probabil ca tripleții să fie identici și au considerat că medicii de la spitalul galez au comis o eroare.


"Când și-au dat seama că sunt identici, chiar au rămas uimiți. Au spus că nu au mai văzut niciodată așa ceva," a adăugat mama.

mamaplus

A născut la 30 de săptămâni

Bebelușii se dezvoltau normal și Katie a fost programată pentru operația de cezariană la 32 de săptămâni de sarcină. Dar când se afla în săptămâna 28, femeia a început să aibă contracții. A fost tratată la spital, apoi trimisă acasă să stea numai la pat.

Cu toate acestea, la 30 de săptămâni medicii i-au făcut, de urgență, cezariana. Pe 9 februarie au avenit pe lume Tommy, născut la 17.50, Joshua la 17.51 și Eddie la 17.52.


"Tommy a ieșit și a respirat puternic și a țipat și întreaga audiență a aplaudat. La fel a fost și cu Joshua și Eddie. Erau plini de adrenalină," își amintește mama.

Katie a fost externată după o săptămână, însă bebelușii au rămas la spital. Cei trei au ajuns în sânul familiei după aproape două luni.