Orice femeie, mai devreme sau mai tîrziu, se gîndește să devină mamă. Iar cînd este însărcinată, femeia așteaptă cu nerăbdare momentul să nască. Bucuria acestui moment poate fi diminuată de o naștere complicată.
În prezent, nașterile complicate nu reprezintă ceva neobișnuit, pentru că aproape fiecare gravidă se confruntă cu ele sau cu consecințele acestora.
Conform statisticii, șapte din zece nou-născuți apar pe lume cu complicații, iar moartea infantilă din cauza complicațiilor apărute la naștere este în creștere. Dar nu întotdeauna vina o poartă medicul care asistă nașterea. Fiecare viitoare mamă trebuie să știe că nașterea este un proces complicat, pentru care trebuie să te pregătești din timp, chiar mai bine înainte de a rămîne însărcinată. Gravida trebuie să înțeleagă ce se petrece cu ea, cum trebuie să se comporte în momentul cel mai important pentru ea și pentru copil. Nu rareori complicațiile sînt cauzate de faptul că mama nu este pregătită nici fizic, nici moral pentru naștere, astfel apariția copilului pe lume devine un proces îndelungat și complicat.
Adesea femeile în ultimul trimestru de sarcină pot fi văzute la serviciu, în loc ca acestea să stea acasă pentru a se pregăti de naștere. Încărcătura fizică și emoțională, stresul și alți factori negativi care au acționat asupra femeii în această perioadă au repercusiuni asupra fătului. Ceea ce poate provoca o naștere cu complicații.
Naștere complicată este nașterea care decurge cu diferite complicații. Aceasta se determină după gradul de severitate a complicațiilor. Printre acestea se enumeră hemoragia, asfixia fătului, prezentarea pelviană, utilizarea forcepsului etc., pentru că nașterea decurge în trei etape, complicațiile pot apărea la orice etapă. Cele mai complicate apar la a doua etapă – de expulzare a fătului, cînd nu mai are rost de efectuat operația cezariană, iar viața copilului este în pericol foarte mare. Anume în această etapă nu poți să prevezi comportamentul mamei sau să-l influențezi cumva.
Prezentarea pelviană se consideră cea mai complicată. Aceasta se explică prin faptul că picioarele copilului sînt mult mai mici decît căpșorul. Însă anume capul trece prin canalul de naștere, lărgindu-l, deschizînd calea pentru corpul copilului. În acest caz unica soluție este operația cezariană, dar nu întotdeauna medicii reușesc să o facă.
O naștere complicată se consideră nu doar cea cu un travaliu îndelungat, în care copilul suferă de insuficiență de oxigen, dar și cea foarte repede, în care copilul se traumează din cauza canalului de naștere insuficient de larg. Dacă a trecut termenul de graviditate, iar cervixul încă nu s-a înmuiat, femeile nu trebuie să-și stimuleze nașterea. În cazul întîrzierii nașterii, medicul stimulează artificial nașterea. În aceste cazuri viața și sănătatea micuțului se află în pericol. De obicei, nașterile decurg mai greu în cazul femeilor tinere, al primelor nașteri, în cazul în care copilul este mare sau al sarcinii multiple. Viitoarele mame nu sînt suficient informate, au aflat despre naștere doar din mărturisirile prietenelor și ale persoanelor apropiate care au devenit mame. De regulă, aceste mărturisiri au caracter emoțional și nu redau complicațiile care pot apărea pe parcursul acestui proces. Ca urmare, femeia este stresată în timpul nașterii și încearcă să grăbească acest proces.
Un număr foarte mare de copii născuți prematur au boli cronice severe. Copiii care întîrzie să se nască au, de asemenea, diferite boli, inclusiv căpătate în procesul nașterii. Pentru a evita complicațiile din timpul sarcinii, femeia trebuie să se afle în evidență la psiholog. În afară de aceasta, trebuie să frecventeze cursuri speciale pentru gravide, să aleagă atent medicul obstetrician care va primi nașterea.
Nașterile complicate pot pune în pericol atît viața mamei, cît și cea a copilului. În aceste cazuri se recurge la operația de cezariană. O naștere complicată poate fi prevăzută în primul trimestru de sarcină. La controlul sistematic se observă edeme și tensiune crescută. În astfel de cazuri, gravida este internată. În unele cazuri, pe perioada sarcinii, gravida poate fi internată de cîteva ori.
Simptomele unei nașteri complicate
Durerile mari în regiunea spatelui și contracțiile dureroase sînt cele mai frecvente simptome ale unei nașteri complicate. Aceste contracții sînt cele mai dureroase și greu de suportat. Contracțiile de acest timp pot dura mai multe de 24 de ore în cazul unei nașteri complicate. De obicei, gravidelor li se administrează anestezice pentru a ameliora strarea viitoarei mame. Durerile în timpul nașterii se intensifică, iar cele mai mici atingeri devin insuportabile. În afară de aceasta, poate crește temperatura corporală și pot apărea frisoane.
În cazul unei nașteri complicate, deseori se apelează la soluții suplimentare pentru a grăbi procesul, dar care cauzează dureri suplimentare. În timpul acestor nașteri se produc fisuri pe col, de aceea se recurge la operația cezariană, cu aplicarea anesteziei. Se consideră complicate si nașterile care au eșuat din cauza neglijenței și incompetenței medicale. Uneori medicii așteaptă să înceapă travaliul în mod natural și are loc depășirea termenului. Cîteodată în această situație crește tensiunea arterială și apare voma. Starea mamei se răsfrînge și asupra copilului. Hipoxia, bolile cardiovasculare, ingestia meconiului, după care copilului trebuie să i se facă spălături stomacale, nu sînt nici pe de parte toate consecințele. Apariția tulburărilor activității cerebrale la copil este o problemă foarte gravă.
În cazul sarcinii multiple, nașterea survine mai devreme. În aceste cazuri la fel se efectuează operații de cezariană.
Sarcina și nașterile sînt cele mai complicate procese, dar, în pofida acestui fapt, sînt trăite aproape de toate femeile, care trebuie să se pregătească pentru acest proces din timp: să meargă la cursuri pentru gravide, să citească cărți de speciale, să meargă regulat la medicul la care se află în evidență și să urmeze indicațiile acestuia. Și atunci bucuria maternități nu va fi diminuată de nimic.