Se spune că după naștere femeile au nevoie de 40 de zile pentru a se recupera, dar în realitate le trebuie mai mult timp. Nașterea este o realizare incredibilă, iar orice mamă poate spune cât este de greu să se recupereze după o sarcină, în timp ce trebuie să fie la dispoziția nou-născutului 24 de ore din 24 și să se întoarcă și la viață "normală".

mamaplus

Indiferent dacă ai născut prin cezariană sau naștere vaginală, cu siguranță corpul tău a fost pregătit pentru a primi copilul. Dar, indiferent de modul în care ai născut, corpul a suferit oricum o traumă și va avea nevoie de timp pentru a se recupera.

Ce spun studiile

În timp ce multe femei se simt recuperate după 6 până la 8 săptămâni, poate dura mai mult până ce vor reveni la normal. Chiar dacă o femeie ar fi nevoită să se recupereze repede pentru a se întoarce la serviciu sau pentru a avea grijă de familie, un studiu realizat de Universitatea Salford din Anglia sugerează că mamele au nevoie de cel puțin un an pentru a se recupera după naștere. Pentru a ajunge la această concluzie, Dr. Julie Wray, coordonatoarea studiului, a intervievat femeile la două sau trei săptămâni după naștere, apoi la trei luni, la șase luni și până la șapte luni.

Pe parcursul interviului, a reușit să-și dea seama despre ce experimentează femeile în timpul recuperării postpartum. "Cercetările arată că femeile au nevoie de servicii post-natale mai realiste și mai prietenoase, ele considerând că recuperarea durează mai mult de șase săptămâni și că ar trebui susținute până la opt săptămâni de la naștere," explică Dr. Wray.

Legătura dintre recuperarea fizică și depresia postpartum

Un studiu australian a investigat legătura dintre recuperarea fizică după naștere și depresia postpartum. Cercetarea a constatat că femeile, chiar și după șase și șapte luni de la naștere, se confruntă cu un nivel ridicat de epuizare, dureri de spate, incontinență urinară, probleme sexuale, probleme intestinale și dureri perineale, în afară de problemele emoționale.

Studiul a confirmat existența unei legături puternice între bunăstarea emoțională a mamei și recuperarea fizică, iar în aceste condiții femeile ar trebui să primească îngrijiri din partea unui specialist timp de un an de la nașterea bebelușului.

Sursa