mamaplus

Premieră națională: s-a reușit salvarea uterului unei paciente după o hemoragie masivă la naștere

0
//
25.08.2020

La nivel global, hemoragia postpartum este una dintre primele cauze ale mortalității materne. Iată de ce, pentru a salva viața pacientelor trebuie de intervenit prompt și lupta este contra cronometru.

Istoria Oxanei a fost diferită de cea a multor femei. Din cauza unui defect de placentație întâlnit foarte rar (la 0,2% dintre femei), în timpul nașterii s-a declanșat o hemoragie masivă și a fost necesară o intervenție chirurgicală de urgență pentru a o opri. Asemenea cazuri, în țara noastră, se soldau până acum cu extirparea uterului, dar pacienta a avut norocul să nască într-o instituție medicală ce deține resursele necesare pentru a salva viața pacientei, dar și de a păstra șansa de a deveni mamă din nou.

Decizia a fost luată de medicul obstetrician-ginecolog Ana Josan, cea care a monitorizat-o pe tot parcursul sarcinii și a asistat-o la naștere.

Ana Josan, medic obstetrician-ginecolog Medpark: „Defectele de placentație sunt o condiție care poate fi asociată cu o hemoragie postpartum masivă, soldată ulterior cu o posibilă histerectomie, care presupune înlăturarea uterului. Am mers pe altă cale. Reieșind din dotările spitalului, am optat pentru intervenția de embolizare a arterelor uterine. Am apelat la această metodă în premieră pentru a nu lipsi pacienta de posibilitatea de a concepe un copil și pentru recuperarea rapidă.”

mamaplus

Transferul pacientei s-a efectuat imediat și echipa endovasculară a intervenit în regim de urgență pentru blocarea fluxului de sânge și stoparea hemoragiei generate de atonia uterină. Această complicație este o condiție asociată particularităților uterului femeii și a fost cauzată de defectul de placentație cunoscut ca placenta increta / accreta sau percreta, soldat în majoritatea cazurilor cu hemoragii masive la naștere.

Spitalul Internațional Medpark este singura instituție din țară în care a fost posibilă realizarea acestei intervenții fără precedent în Moldova datorită existenței unui laborator performant de angiografie și unei echipe de chirurgi endovasculari care practică metoda de embolizare a arterelor uterine, pe lângă Maternitatea Medpark.

Ruslan Cemîrtan, chirurg vascular, endovascular: „Metoda embolizării arterelor uterine are o eficiență de 95%. Având în arsenal un angiograf de ultimă generație, o echipă experimentată și posibilitatea tehnică de a realiza embolizarea, nu ne rămânea decât să acționăm și să facem tot posibilul pentru a salva viața pacientei și de a-i păstra uterul.”

Deși pentru Republica Moldova este o adevărată premieră medicală, în țările cu o medicină dezvoltată embolizarea arterelor uterine este metoda de elecție în tratamentul hemoragiei postpartum.

Eduard Bernaz, chirurg vascular, endovascular: „Embolizarea arterelor uterine se utilizează cel mai des în tratamentul miomului uterin. În cazuri foarte rare, atunci când pe parcursul nașterii se poate dezvolta hemoragie masivă, metoda respectivă poate fi aplicată pentru a o stopa. Sub anestezie locală se introduce un cateter special în artera piciorului drept prin care se ajunge la arterele uterului, blocând astfel fluxul de sânge fără a afecta capacitatea reproductivă.”

Recuperarea a fost rapidă, așa cum intervenția este una minim invazivă, fără incizii (tăieturi). A treia zi după naștere și complicația survenită, pacienta era activă și se bucura de noul titlu, cel de mamă.

mamaplus

Oxana Șutreac, pacientă: „Am ales Maternitatea Medpark pentru siguranța pe care mi-a insuflat-o această instituție și nu am greșit. Am dat naștere unui copil minunat, asistată de o echipă extraordinară. Așa s-a întâmplat că au survenit complicații, dar datorită posibilităților de care dispune spitalul am fost salvată. M-a mirat să văd că s-au alăturat chirurgi din alte domenii, s-a mobilizat o echipă chirurgicală nouă și totul s-a întâmplat foarte repede. Le sunt recunoscătoare tuturor celor care au fost alături de mine în cele mai grele clipe!”

Maternitatea Medpark este singura din țară în care toți indicatorii medicali sunt monitorizați conform standardelor internaționale în ceea ce privește calitatea actului medical și siguranța pacienților, fapt confirmat de acreditarea Joint Commission International. Cea mai mare echipă obstetricală din domeniul privat are grijă de sănătatea viitoarelor mămici și a bebelușului pe toată durata sarcinii, nașterii și postpartum prin serviciul de neonatologie și terapie intensivă neonatală, atunci când sunt necesare îngrijiri speciale.

Spitalul Internaţional Medpark este primul şi cel mai mare spital multidisciplinar privat din ţară. Deschis 24/24 ore şi 7/7 zile, spitalul oferă servicii medicale de înaltă calitate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale.

Adresa: Chișinau, str. Andrei Doga, 24
Telefon:  022 40 00 40 (24/24)
E-mail: info@medpark.md
Sitewww.medpark.md