mamaplus

Maternitatea văzută altfel. Cinci femei și-au dezgolit corpurile după naștere

0
//
11.10.2019

Modificările prin care trece corpul unei femei în timpul sarcinii pot fi de multe ori majore. Pentru că toate au rostul de a aduce pe lume o nouă viață, mai multe mămici au împărtășit cu comunitatea online imagini cu modul în care le-a transformat sarcina și nașterea.

Una dintre provocările dificile experimentată de o femeie după ce naște este să nu se mai simtă nesigură și rușinată de corpul său. Tocmai de aceea, zeci de femei din întreaga lume își împărtășesc emoțiile și trăirile cu proaspetele mămici, ca să le încurajeze și să spună că există cineva în lume care simte la fel.

Era la câteva zile după naștere...

mamaplus

”Închizând ochii, am dezlegat cordonul, iar halatul s-a depărtat câțiva centimetri. Am înghețat câteva secunde înainte ca halatul să cadă pe podea. Asta eram. M-am privit ca și cum era prima dată, dar după câteva secunde am închis ochii. M-am răsucit și am mers către duș. Acela a fost momentul de început al călătoriei mele de dragoste pentru mine. Nu s-a petrecut rapid. Dar nu s-ar fi petrecut niciodată dacă nu aș fi încercat.”

Cum poți considera asta urât?

mamaplus

”Asta este maternitatea. Povestea mea, marcată pe întregul abdomen. Așa arată doi bebeluși sănătoși și două pierderi de sarcină în 11 ani pentru mine. Fiecare semn reprezintă o putere pe care corpul meu a folosit-o pentru a da viață. Pentru fiecare vergetură de pe corpul meu a urmat fiecare respirație, clipit de ochi, căscat, zâmbet...”

Societatea este condiționată să ascundă corpurile postpartum...

mamaplus

...să se simtă rușinată de pielea moale și de vergeturi, de burticile și sânii lăsați. Există atât de multă presiune că să-ți revii, să acoperi. Dar cea mai stupidă parte este că cele mai multe dintre noi le avem, într-o oarecare măsură. Așa că... de ce să ne ascundem – de teama de judecată? Ar trebui să fim mândre de corpurile noastre care au crescut, au hrănit și au dat naștere bebelușilor și continua să îi hrănească după ce vin pe lume.”

Ei bine, știu ce vă gândiți – de ce a postat această poză?

mamaplus

... Dar mi-a luat 18 luni să ajung aici, 18 luni în care să nu plâng când mă privesc în oglindă, 18 luni în care să mă simt în final frumoasă în propria-mi piele! Nu te avertizează nimeni cu privire la dezavantajele maternității și sarcinii. Nu te încurajează nimeni după ce te schimbi fizic și psihic când devii mamă.”

Perioada postpartum arată cam așa... 

mamaplus

...obosită în ultimul hal, cu sâni care curg, canale blocate și infectate, burta care atârnă, sâni inegali, lacrimi, caca, pipi și vomă de bebeluș, mameloane crăpate care sângerează, mănânci și să bei mai mult decât în sarcină. După cum vezi, este super distractiv și nu aș schimba asta pentru nimic în lume.”

Sursa