Să dai viață unui copil nu-i o misiune deloc ușoară, o pot confirma toate mamele din lume. O echipă de cercetători și-a propus să studieze mai amănunțit perioada postpartum și în special timpul de recuperare completă a unei proaspete mămici. Se pare că cele 6 luni despre care se tot vorbește nu ar fi cea mai bună variantă.
În ziua de azi, societatea se așteaptă că proaspetele mame să arate impecabil. Părul trebuie să le fie curat, hainele potrivite, iar machiajul perfect. În realitate, mamele nu reușesc nici să facă un duș, nemaivorbind de machiaj. Maternitatea poate fi resimțită ca un șoc, în special de femeile care sunt mame pentru prima dată. Se pot simți copleșite de responsabilitățile meseriei de părinte și de modificările semnificative din viață, iar relația de cuplu este afectată de privarea de somn. Multe femei descoperă această perioadă de la început drept una de izolare.
Medicii și chiar moașele le informează adesea pe femei despre binecunoscuta perioadă de 6 săptămâni după naștere de revenire la normal, însă unele nu au beneficiat de niciun fel de examinare fizică, în timp ce altora nu li s-a comunicat dacă corpul li s-a vindecat.
Un studiu a descoperit faptul că durează mult mai mult perioada de recuperare
Medicul Julie Wray, cercetător la Universitatea Salford din Anglia a intervievat femei aflate în diferite etape ale vieții post partum, respectiv aflate la 2-3 săptămâni, 3-6/7 luni după ce au născut pentru a obține o perspectivă unică în ceea ce privește recuperarea postnatală. A descoperit faptul că perioada de recuperare standard reprezintă doar un mit și că poate dura până la 1 an ca o femeie să își revină după naștere. Și nu este vorba doar despre recuperare fizică, ci și mentală. Multe femei se simt presate să își reia activitățile uzuale la scurt timp după naștere și poate fi necesară chiar revenirea la locul de muncă.
Medicul Julie Wray a descoperit că recuperarea trebuie inițiată în spital. În trecut, proaspetele mame petreceau mai mult timp în maternitate unde învățau cum să aibă grijă de bebelușul lor, cum să îl îmbăieze și primeau sfaturi cu privire la alăptare. Abia după ce erau pregătite pentru meseria de părinte erau externate. În prezent, unele femei sunt externate doar după 6 ore de la naștere și toată lumea se așteaptă ca ele să se adapteze.
“Cercetarea indică faptul că sunt necesare servicii post-natale mai realiste și mai prietenoase cu femeile. Mamele simt că durează mult mai mult de șase săptămâni recuperarea și ar trebui susținute și mai departe de cele 6-8 săptămâni după naștere”, a concluzionat medicul Julie Wray.
Recuperarea fizică reprezintă doar o parte din poveste
Femeile au nevoie de asemenea să realizeze o tranziție pe plan psihologic la statutul de mamă, aspect care este și mai dificil pentru persoanele care erau active pe piața muncii înainte de a naște. Iar atunci când văd vedete care arată extraordinar doar la câteva săptămâni după ce aproape și-au pierdut viața în timpul nașterii, conduc la crearea unei stări pronunțate de frustrare. Studiile recente au demonstrat în acest sens că multe femei resimt un disconfort semnificativ după ce nasc deoarece cred că acest lucru este normal. Colegiul Regal al Moașelor desfășoară în prezent propriile studii pentru a descoperi o modalitate ca să previna ca disconfortul să devină normă.