Pe măsură ce ziua cea mare se aproprie, nu se poate să nu te surprinzi deseori gândindu-te la cum va fi în timpul nașterii. Uneori cu speranță, alteori cu groază. Frica de necunoscut, misterul evenimentelor ce conduc la nașterea copilului și mai ales frica de durerile din travaliu sunt motivele cele mai des întâlnite printre femeile gravide. Totuși există arme eficiente, în afara medicamentelor analgezice, care pot atenua durerea în naștere.
Depășește frica
Toată lumea știe, încă din copilărie, că femeia trebuie să nască în durere. Sintagma “durerile facerii” ți se poate părea acum, în imediata apropiere a momentului nașterii, că nu reprezintă decât un banal eufemism, o glumă, pe lângă ceea ce crezi că te va așteaptă pe tine. Ca în orice situație în care ești pusă în fața unei încercări, teama de necunoscut își spune cuvântul. Eficiența contracțiilor uterine depinde de conlucrarea perfectă între sistemul nervos, cel endocrin și cel circulator.
Frica și anxietatea nu fac altceva decât să determine organismul să secrete hormonii specifici stresului în detrimentul hormonilor folositori pe care corpul tău îi produce pentru a sprijini bunul mers al travaliului și pentru a minimaliza disconfortul. Rezultatul este o durere mai mare și un travaliu mai prelungit.
Focalizează cauza fricii
Pentru a depăși starea de frică si anxietate trebuie să începi în a-ți cunoaște “adversarul”: ce anume îți induce starea de frică? Durerea? Teama de a fi tăiată jos (epiziotomie)? Teama că ceva nu va merge bine și va trebui să faci operație cezariană? Teama că s-ar putea întâmpla ceva rău cu bebe? Te temi că durerea va fi atât de mare încât nu ai să poți rezista? Ia fiecare dintre aceste frici în parte si înlătură-le pe rând
Depășește durerea
Cel mai simplu lucru de făcut, dar pe undeva și cel mai complicat, pentru a învinge durerea este de a-ți modifica conștient percepția pe care o ai asupra durerii. Trebuie să ai mereu în minte că durerea aceasta, spre deosebire de cea dintr-o boală, este limitată în timp, nu este continuă ci îți lasă răgaz să îți tragi sufletul și, cel mai important, este impregnată cu speranță, adică este încununată de ceva absolut miraculos si plin de fericire: nașterea copilului tău.
Învinge necunoscutul și informează-te
Una dintre cele mai eficiente metode de a învinge durerea este cunoașterea în detaliu a tuturor simptomelor care apar pe parcursul travaliului. Nu te sfii să întrebi de câte ori e nevoie moașa care are grijă de tine în clipele acelea și, bineînțeles, nu-l ierta nici pe obstetricianul tău de întrebările la care vrei un răspuns. Cunoașterea înlatură necunoscutul și fără necunoscut nu mai există frică.
Concentrează-te asupra rezultatului
Travaliul este un proces foarte solicitant, dar este gestionabil. Dacă ai o structură emoțională și mentală nu chiar atât de puternică încât să depășești durerea doar prin puterea gândului, cel mai bine este să porți mereu în minte că totul se va sfârși în curând cu bine. Deci înarmează-te cu următoarele gânduri: “Trec printr-o perioadă plină de dureri, dar MERITĂ, căci în curând îmi voi vedea bebelușul la față!”
Alege-ți obstetricianul cu grijă
Este foarte important ca doctorul care te va asista la naștere să îți fie foarte apropiat sufletește și să îl simți în fiecare clipă implicat și plin de compasiune față de stările prin care treci. O vorbă de încurajare, o glumă, o strângere de mână, toate acestea te pot ajuta să muți munții și să depășești momentele critice ale travaliului.
Respira adecvat
Aceasta reprezintă una dintre cele mai eficiente și mai puternice instrumente de eliminare a durerii în timpul travaliului. Ritmul respirator trebuie să fie deosebit de regulat, mai ales în timpul contracțiilor, când durerea este cea mai intensă și trebuie să te concentrezi. În felul acesta pe de o parte îți distragi atenția de la durere, ai certitudinea că faci ceva activ și nu ești purtată de val, și în plus față de aceasta ritmul regulat al repiratiei conduce la stabilirea unui ritm al apariției contracțiilor, care devin mai regulate și mai eficiente.
Ascultă-ți organismul
Dacă vrei să treci cu bine prin proba aceasta de foc care este travaliul un alt lucru simplu este să îți cauți cea mai bună poziție în care durerea scade, să urmărești atent dacă mersul, statul pe o mingie, etc., au vreo influență asupra durerii.
Ascultă și de moașă
Este deosebit de important ca în tot acest timp să urmezi ca pe un canon tot ceea ce moașa îți comunică să faci. Ea are o experiență deosebit de vastă în acest domeniu și în consecință te poate ajuta extraordinar de mult, atât din punct de vedere informațional cât și practic..