mamaplus

Femeile care nasc după vârsta de 28 de ani au un risc mai scăzut de a face cancer la sân

-
//
21.07.2020

Vești bune pentru femeile care au amânat prima sarcină pentru a se putea concentra mai mult asupra carierei sau pur și simplu nu au întâlnit persoana potrivită. Oamenii de știință au demonstrat faptul că femeile care așteaptă cel puțin până la vârsta de 28 de ani pentru a avea primul copil, reduc riscul de a face cancer la sân cu 60%.

Cu toate acestea, cercetătorii de la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle au constatat că alăptarea are, de asemenea, un efect de protecție împotriva formelor rezistente la medicamente ale afecțiunii. Studiul asupra femeilor în pre-menopauză, este primul care leagă prima menstruație a femeii, sarcina și cancerul la sân.

Ei au descoperit că femeile care au avut primul lor copil la cel puțin 15 ani de la prima menstruație (în medie, cele care au avut primul ciclu la 13 ani) își diminuează riscul de a dezvolta această afecțiune cu 60%.

Cancerul de sân triplu-negativ afectează aproximativ 15% dintre bolnavele de cancer și este dificil de tratat. Spre deosebire de alte tipuri de cancer mamar, acesta nu depinde de nivelul crescut de estrogen, deci nu răspunde la medicamentele care blochează hormonii.

Sarcinile din tinerețe scad riscul de cancer ER pozitiv

Studiile anterioare au arătat că sarcinile din tinerețe scad riscul apariției celui mai frecvent cancer mamar, cunoscut sub numele de ER pozitiv. Oamenii de știință cred că hormonii sarcinii declanșează anumite modificări în structura sânului pentru a face țesutul mai puțin sensibil la tipul de cancer ER. Cu toate acestea, oamenii de știință care au lucrat la studiului actual, au constatat că, cu cât sarcina este la o vârstă mai înaintată, cu atât riscul de a dezvolta cancerul de sân triplu negativ este mai scăzut. Ei încearcă să înțeleagă motivul din spatele acestei asociații.

Alăptarea are un efect protector împotriva afecțiunii

Studiul a confirmat, de asemenea, ceea ce e era cunoscut deja din mai multe studii anterioare, și anume efectul benefic al alăptării. Alăptarea este un factor de protecție puternic împotriva uneia dintre cele mai agresive forme de cancer de sân, crede liderul de studiu Dr. Christopher Li.

Cercetarea a implicat mai mult de 1960 de femei cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani, dintre care 1021 cu un istoric de cancer de sân și 941 dintre ele, fără. Istoricele de reproducere din rândul femeilor fără antecedente de cancer mamar, au fost comparate cu cele ale femeilor cu diferite forme de cancer de sân.

Dr. Li crede că cercetări suplimentare vor fi necesare pentru a confirma rezultatele. Studiul a fost publicat în revista Breast Cancer Research and Treatment din Marea Britanie.