Nașterea este un proces destul de complicat nu doar pentru mamă, ci și pentru copil. Probabil, pentru copil este și mai dificil, pentru că mama știe ce o așteaptă și cu ce se vor termina toate, însă bietul copilaș nu înțelege ce se întâmplă cu el și ce îl așteaptă. De ce după 9 luni de aflare în condiții confortabile el începe să fie strâns și împins? De ce se întâmplă aceste lucruri neplăcute și neașteptate?
Nașterea este însoțită de eforturi fizice mari, micuțul trebuie să treacă de multe obstacole, el simte durere. Toate acestea prezintă un anumit pericol pentru copil. De aceea în timpul nașterii medicii trebuie să monitorizeze nu doar starea mamei, ci și starea fătului. Cum să facă acest lucru, daca nu pot întreba, pur și simplu: „Cum te simți, copilaș?”
Metodele de evaluare a stării fătului
Principalele dintre ele sunt ascultarea ritmului cardiac al fătului și cardiotocografia (testul fetal non-stres, NST). În plus, se evaluează aspectul exterior al lichidului amniotic. Este deosebit de importantă monitorizarea stării fătului în cazul nașterii cu complicații, de exemplu în cazul prezentării incorecte a fătului sau al bazinului îngust al mamei. Supravegherea stării fătului permite determinarea tacticii corecte de naștere, stabilirea momentului în care mama și copilul au nevoie de ajutor. În unele cazuri, atunci când starea fătului se înrăutățește, dacă metodele tradiționale de îmbunătățire a acesteia nu au succes, se poate decide efectuarea unei cezariene, iar planul nașterii trebuie corectat.
Auscultația bătăilor cordului fetal
Auscultația (ascultarea) bătăilor cordului este cea mai simplă metodă. Bătăile cordului fătului, ascultate prin peretele abdominal, sunt cel mai important indicator al activității vitale a fătului, de aceea caracterul lor ne poate vorbi despre starea copilului. Hipoxia intrauterină influențează instant asupra ritmului cardiac.
Auscultația se efectuează cu stetoscopul obstetrical – un mic tub de lemn pe care medicul îl apropie de burta femeii și ascultă bătăile fătului. În prima perioadă a nașterii (în timpul contracțiilor), bătăile sunt ascultate la aproximativ 20 de minute, medicul trebuind să aștepte contracția și să asculte inima fătului înainte și după contracție, pentru a stabili modul în care acesta reacționează. În perioada a doua a nașterii, bătăile inimii sunt ascultate după fiecare împins, pentru că pericolul hipoxiei este mult mai mare ca înainte.
Avantajele acestei metode sunt reprezentate de incomoditățile minime pentru femeie și posibilitatea utilizării ei în orice condiții, în schimb dezavantajele sunt date de faptul că aceasta, nefiind permanentă, poate fi insuficientă. În plus, metoda este destul de subiectivă.
Cardiotocografia
Cardiotocografia reprezintă înregistrarea bătăilor cordului fetal cu ajutorul unui monitor. Aceasta permite evaluarea obiectivă a funcției cordului fetal. Lehuza este culcată, iar pe burtă i se fixează doi senzori. Unul înregistrează bătăile cordului fetal, iar al doilea – intensitatea și durata contracțiilor. Ambii senzori sunt conectați la un monitor, care înscrie rezultatele măsurătorilor. După ruperea lichidului amniotic, bătăile fătului pot fi măsurate prin fixarea senzorului electric pe căpșorul copilului. Această metodă este mai exactă, dar mai puțin comodă, în plus există un anumit risc de infectare a fătului, de aceea este folosită destul de rar.
De regulă cardiotocografia se efectuează în decurs de 10-20 de minute, în unele cazuri mai mult, iar uneori chiar permanent, pe parcursul întregii nașteri. Acest lucru este necesar în special în următoarele cazuri:
1. Cât privește mama: gestoză severă, preeclampsie, naștere prematură sau întârziată, sarcină multiplă, prezența cicatricelor uterine, travaliu indus, temperatura mamei peste 38 grade C, prezența unor boli cronice la mamă (cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea), anestezie epidurală.
2. Cât privește fătul: întârzieri ale dezvoltării, lichid amniotic insuficient, tulburări ale fluxului sanguin constatate ca urmare a doplerometriei și modificarea frecvenței bătăilor cardiace la auscultarea cu ajutorul stetoscopului.
Cardiotocografia evaluează frecvența bătăilor codrului fetal (în normă 120-160 bătăi pe minut), variabilitatea ritmului cardiac (5-25 bătăi pe minut), modificarea ritmului cardiac ca răspuns la contracție, prezența accelerațiilor (intensificarea ritmului cardiac) și decelerațiilor (reducerea ritmului cardiac). Prezența accelerațiilor este un semn bun, pentru că un fetus sănătos reacționează prin intensificarea ritmului cardiac la contracțiile uterine și la propriile mișcări, însă lipsa acestora nu reprezintă o patologie. Decelerațiile sunt de trei tipuri: timpurii, târzii și variabile.
Decelerațiile timpurii sunt legate de contracții, ele sunt determinate de creșterea presiunii intracerebrale în timpul contracțiilor, și nu de hipoxia fătului. Decelerațiile timpurii nu denotă vreo problemă a fătului. Cauzele decelerațiilor târzii sunt insuficiența placentară cronică și hipoxia fătului. Decelerațiile variabile sunt legate, de cele mai multe ori, de obstrucționarea cordonului ombilical. Este periculoasă scăderea frecvenţei bătăilor cordului până la mai puţin de 70 de bătăi pe minut pentru un termen mai mare de 60 de secunde.
Evaluarea lichidului amniotic
Aspectul exterior al lichidului amniotic poate fi evaluat după ruperea sacului sau cu ajutorul amnioscopiei. În normă, lichidul amniotic trebuie să fie transparent şi deschis la culoare. Dacă lichidul este de culoare verde (lichid meconial), aceasta vorbeşte despre eliminarea prematură a meconiului ca urmare a hipoxiei fătului. De aceea la modificarea culorii este nevoie de o înregistrare permanentă a bătăilor fătului, pentru a observa la timp înrăutăţirea stării lui.
Evaluarea pH-ului sângelui fătului
Pentru evaluarea stării acido-bazice a sângelui, acesta este colectat din partea prezentată anterior. În caz de hipoxie, în sânge se reduce presiunea parţială a oxigenului şi creşte cantitatea de dioxid de carbon, iar pH se reduce. Această metodă se foloseşte destul de rar, pentru că nu toate maternităţile au posibilităţi de efectuare rapidă a acestor teste. În plus, metoda este traumatizantă.
Metode de îmbunătăţire a stării fătului în timpul naşterii
Pentru a îmbunătăţi starea fătului, trebuie să determinăm, în primul rând, cauza tulburărilor de ritm cardiac fetal şi să restabilim fluxul de sânge între uter şi placentă.
Uneori sunt suficiente câteva metode simple, una dintre ele fiind modificarea poziţiei lehuzei. Deseori se observă îmbunătăţirea imediată la poziţionarea femeii pe o parte, deoarece atunci când stă culcată pe spate, uterul apasă asupra arterei abdominale şi a venei cave, obstrucţionând fluxul sanguin. Este importantă şi respiraţia corectă a femeii.
La utilizarea oxitocinei, trebuie să reduceţi doza sau să încetaţi stimularea.
Şi folosirea oxigenului poate aduce îmbunătăţiri. La inspirarea oxigenului de către femeie, concentraţia acestuia în sângele fătului creşte nesemnificativ, însă afinitatea hemoglobinei fătului la oxigen este foarte înaltă, de aceea chiar şi o creştere mică poate aduce rezultate bune.
În caz de anestezie epidurală, trebuie efectuată o terapie infuzională adecvată pentru reducerea riscului de hipotenzie arterială. În unele cazuri medicul poate încerca să îmbunătăţească starea fătului cu ajutorul medicamentelor. În majoritatea cazurilor este posibilă evitarea operaţiei şi terminarea naşterii pe cale naturală, însă uneori, pentru sănătatea copilului, se impune operaţia de cezariană.
Pentru determinarea tacticii ulterioare de naştere trebuie evaluate în complex starea lehuzei şi a fătului conform unui număr mai mare de indicatori. Este necesar şi un examen vaginal pentru determinarea poziţiei capului copilului.
Dacă fătul a fost afectat în perioada a doua (în timpul împinsului), pentru accelerarea naşterii se utilizează deseori epiziotomia (tăierea perineului). Această intervenţie asigură naşterea pe cale naturală în cazurile bazinului îngust sau a poziţionării incorecte a capului.
Monitorizarea corectă şi la timp contribuie la prevenirea complicaţiilor şi naşterea unui micuţ sănătos, de aceea trebuie efectuată în fiecare maternitate şi pentru fiecare femeie în volumul necesar pentru asigurarea unei naşteri normale.
