mamaplus

Descoperire neașteptată: boala Parkinson ar putea debuta încă de la naștere

0
//
04.06.2020

Persoanele până în 50 de ani care dezvoltă boala Parkinson ar fi putut să se nască cu unele afecțiuni la nivelul celulelor cerebrale, potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință americani. Aceste anomalii care produc mai târziu boala Parkinson nu ar putea fi detectate mulți ani. Descoperirea cercetătorilor ar putea conduce însă la dezvoltarea unui tratament pentru a corecta acest proces.

Boala Parkinson se dezvoltă atunci când neuronii din creier care produc dopamină - o substanță care ajută la coordonarea mișcărilor musculare - sunt afectate sau mor. Printre simptome se numără încetinirea mișcărilor, rigiditate musculară, tremor și afectarea echilibrului.

În cele mai multe cazuri, motivul pentru care neuronul este afectat nu este determinat și nu există un remediu cunoscut, notează Press Association.

„Tehnica noastră ne-a oferit o fereastră înapoi în timp pentru a vedea cât de bine au funcționat neuronii conținând dopamină de la începutul vieții pacientului", a declarat autorul principal al studiului, doctor Clive Svendsen, de la Institutul de Medicina Regenerativa al Centrului Medical Cedars-Sinai din Statele Unite și profesor de științe biomedicale și medicină.

Cercetătorii au generat celule stem speciale, cunoscute sub numele de celule stem pluripotente induse (iPSC), din celulele pacienților cu Parkinson cu debut precoce. Aceasta a implicat readucerea celulelor sanguine adulte la o stare embrionară primitivă. Celulele stem pot să producă apoi orice tip de celulă din corpul uman, toate identice genetic cu ale pacientului.

Parkinson cu debut precoce

În cadrul studiului, publicat în Nature Medicine, cercetătorii au folosit celule iPSC pentru a produce neuroni conținând dopamină de la cei trei pacienți, pe care i-au cultivat și au analizat funcția neuronilor. Oamenii de știință au detectat două anomalii-cheie în neuronii conținând dopamină studiați. Una a constat în acumularea unei proteine numită alfa-sinucleină, care apare în majoritatea formelor bolii Parkinson. A doua a fost o funcționare defectuoasă a lizozomilor - structuri celulare care acționează precum niste pubele în care celula se poate descompune și scapă de proteine. Această defecțiune ar putea provoca acumularea de alfa-sinucleină.

„Ceea ce vedem folosind acest nou model sunt primele semne ale apariției Parkinson cu debut precoce. Se pare că neuronii care conțin dopamină prezenți la acești indivizi pot continua să manipuleze greșit alfa-sinucleină pe o perioadă de 20 sau 30 de ani, provocând apariția simptomelor Parkinson", a adăugat Svendsen.