mamaplus

Depresia postpartum poate dura 3 ani, conform unui nou studiu. Când încep primele simptome

-
//
02.11.2020

În ultimii ani, s-a pus mai mult accent pe depresia postpartum, pe care o experimentează până la 20% dintre proaspetele mămici. Simptomele depresiei postnatale încep, de obicei, în primele săptămâni de la naștere și includ stare de spirit deprimată și plâns excesiv.

Pentru unele mămici, depresia postpartum poate dura până la trei ani, dezvăluie un nou studiu de la Institutul Național de Sănătate (NIH). Studiul, care apare în revista Pediatrics, a analizat 5.000 de femei și a constatat că aproximativ 1 din 4 femei a avut „niveluri ridicate de simptome depresive la un moment dat, în cei trei ani după naștere”. Restul femeilor au avut niveluri scăzute de depresie, în aceeași perioadă de timp.

„Studiul nostru indică faptul că 6 luni nu sunt suficiente pentru a evalua simptomele depresive”, spune Diane Putnick, autorul principal și om de știință din cadrul Eunice Kennedy Shriver Institutul Național de Sănătate al Copilului și Dezvoltarea Umană (NICHD). „Aceste date pe termen lung sunt esențiale pentru a înțelege mai bine sănătatea mentală a mamei, despre care știm că este esențială pentru bunăstarea și dezvoltarea copilului ei.”

Evaluarea depresiei postpartum ar putea fi necesară timp de cel puțin doi ani.

„Sugerez doi ani, deoarece până atunci va fi mai clar care mame se însănătoșesc și care încă sunt deprimate sau devin și mai deprimate”, spune dr. Putnick.

Femeile care experimentează primele simptome ale depresiei doi ani mai târziu suferă, în general, de depresie fără debut peripartum.

„Singura diferență între criteriile de diagnostic pentru un episod depresiv regulat și depresia postpartum este atunci când începe - și nu când se termină”, spune dr. Putnick.

Cercetarea a constatat, de asemenea, că mamele cu tulburări de dispoziție și/ sau diabet gestațional au fost mai predispuse de a dezvolta simptome depresive.

„Oricine poate dezvolta depresie postpartum, dar anumite persoane pot prezenta un risc mai mare, inclusiv persoanele cu tulburări anterioare de sănătate mentală, persoanele cu afecțiuni cronice de sănătate sau care au situații sociale dificile”, spune Amy Addante, medic ginecolog în Illinois.

Tratarea depresiei postpartum

Vestea bună este că depresia postpartum poate fi tratată, indiferent de momentul în care se află.

„Depresia este tratabilă și majoritatea femeilor se însănătoșesc cu tratament”, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

Simptomele care trebuie luate în considerare includ sentimentul de tristețe, anxietate sau iritabilitate; modificări ale apetitului, somnului sau capacității de concentrare; și sentimente de lipsă de speranță sau lipsă de valoare.

Medicul tău este cel care îți poate recomanda un specialist care să te ajute cu tratarea depresiei postpartum. Cel mai important este să nu te simți jenată și să discuți cu medicul despre depresia postpartum.