mamaplus

De ce mama și copilul trebuie să rămână nedespărțiți imediat după naștere și cel puțin o oră după aceea

0
//
22.10.2020

Mamele și bebelușii au o nevoie fiziologică de a fi împreună în momentele, orele și zilele de după naștere și acest timp petrecut neîntrerupt împreună îmbunătățeşte semnificativ evoluţia mamei și nou-născuților. Separarea dintre mame și sugari sănătoși poate fi dăunătoare și poate influența în mod negativ starea de sănătate pe termen scurt și lung, precum și reuşita alăptării.

Potrivit unui articol publicat în revista The Journal of Perinatal Education, bazat pe mai multe studii, menţinerea împreună a mamei și copilului imediat după naştere constituie o măsură sigură și sănătoasă.

Bazându-se pe decenii de cercetări, Organizația Mondială a Sănătății și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii au recomandat ca toate mamele și bebelușii sănătoși să fie menţinuţi într-o legătură fizică neîntreruptă imediat după naștere pentru cel puțin o oră și până la prima hrănire la sân.

Toate procedurile de rutină, cum este evaluarea mamei și a nou-născutului, pot avea loc în timpul acestei legături sau pot fi amânate până ce trece perioada sensibilă care urmează imediat după naștere. Perioada sensibilă în prima oră sau mai mult după naștere este influențată semnificativ de nivelurile ridicate ale hormonului oxitocina, care traversează placenta şi ajunge la copil. Oxitocina, care este secretată semnificativ în timpul contactului fizic, stimulează dezvoltarea atașamentului dintre mamă şi nou-născut, reduce stresul în cazul mamei și nou-născutului și uşurează tranziţia nou-născutului către viața postnatală.

Această perioadă sensibilă trebuie tratată cu respect, protecție și sprijin. Întreruperea sau întârzierea acestei legături afective fizice dintre mamă şi nou-născut poate conduce la dezorganizare comportamentală și poate face ca ataşamentul și alăptarea să fie mai dificile.

De asemenea, lipsa contactului fizic și separarea după naştere poate afecta legătura dintre mamă şi sugar, poate reduce răspunsul afectiv al mamei către copilul ei și poate afecta negativ comportamentul mamei faţă de nou-născut. Acest lucru se reflectă în manevrarea greoaie a bebelușului în timpul alăptărilor, în răspunsurile afective insuficiente și mai puține reacţii din partea mamei în sensul satisfacerii nevoilor bebelușului la 4 zile după naştere, la o lună și 4 luni și la un an, comparativ cu mamele care nu au fost separate de nou-născuții lor.