mamaplus

Cum a ajuns o tânără de 28 de ani să fie mamă surogat pentru șefa ei care nu putea avea copii

0
//
13.04.2021

O tânără de 28 de ani a devenit mamă surogat pentru șefa ei, în vârstă de 37 de ani, care suferise trei pierderi de sarcină și își pierduse orice speranță că va putea să-și țină vreodată în brațe propriul copil. Caitlin Cotton, în vârstă de 28 de ani, a rămas impresionată de drama pe care șefa ei, Kate Postlethwaite, în vârstă de 37 de ani, o trăia din cauză că nu putea avea un copil. Femeia trecuse prin trei traume cumplite, între care un avort spontan și nașterea unui copil decedat, scrie Mirror.

Caitlin, la rândul ei mamă pentru doi copii de șase și respectiv cinci ani, a decis să o ajute pe Kate pentru că a înțeles cel mai bine lupta și disperarea ei de a avea un copil. Cele două au lucrat împreună timp de doi ani, începând din 2017, însă abia în 2019 Kate a întrebat-o pe tânără dacă ar vrea să devină mamă surogat pentru bebelușul ei.

Caitlin a acceptat și a dat naștere micuței Joey pe 13 februarie 2020.

”Ceilalți colegi făceau glume și spuneau că am exagerat un pic ca să fiu numită ”angajatul lunii ”. Am înțeles glumele lor, pentru că nu e ceva obișnuit să devii mama surogat pentru copilul șefei tale. Am fost conștientă de lupta purtată de Kate și m-am bucurat mult că am putut să o ajut”, a povestit Caitlin.

Kate spune că, în ciuda problemelor de fertilitate, nu a luat în considerare să recurgă la o mamă surogat până în 2019. Vorbise despre asta la locul de muncă, până când într-o zi a găsit curajul să o întrebe pe Caitlin și, spre surprinderea ei, a fost de acord.

„A fost destul de înfricoșător să văd în fiecare zi cum burtica lui Caitlin crește din ce în ce mai mult și să mă gândesc că acolo este copilul meu. Eu sunt opusul lui Caitlin, mereu mă stresez și am fost absolut îngrozită că ceva rău s-ar putea întâmpla. Dar Caitlin a fost uimitoare, m-a făcut să mă simt mai bine”, a povestit Kate.

Femeia a povestit că viața i s-a schimbat complet după ce a devenit mama.

„Caitlin e mai degrabă familie, decât o prietenă. Sunt atât de recunoscătoare pentru că mi-a făcut cel mai mare cadou”, a mai spus femeia.

Kate a pierdut trei sarcini în câțiva ani, una dintre ele la 32 de săptămâni

Kate și partenerul ei de la acea vreme, Matt, care este și tatăl lui Joey, au suferit prima pierdere în 2016, după ce a trebuit să întrerupă sarcina din cauza faptului că bebelușul ei nu se dezvolta. La începutul anului 2018, Kate a rămas din nou însărcinată, dar a născut un bebeluș mort la 32 de săptămâni.

După ce a rămas însărcinată pentru a treia oară, spre sfârșitul anului 2018, a avut apoi un avort spontan la sarcina de 13 săptămâni. După ce s-a confruntat cu aceste pierderi, dorința lui Kate de a deveni mămică a devenit tot mai puternică și, prin urmare, spune că a fost înmărmurită când Caitlin a acceptat.

Acum Joey este un copil sănătos și puternic de 13 luni, a spus Kate și se bucură de două femei care îi poartă de grijă: Mama naturală și mama surogat.