Nașterea este una dintre cele mai importante experiențe din viața fiecărei mame. Chiar dacă vine la pachet și cu lucruri mai puțin plăcute, fericirea de a-ți ține copilașul în brațe este incomensurabilă și merită tot efortul. În articolul de mai jos îți propunem un top al vedetelor care au născut acasă. În pofida faptului că au averi de milioane și ar fi putut beneficia de serviciile celor mai buni specialiști din domeniu, aceste femei au ales să nască în confortul propriei locuințe, cu ajutorul unor moașe.
Iată cine sunt curajoasele:
Gigi Hadid
Unul dintre cele mai cunoscute și apreciate modele din lume, Gigi Hadid, a născut acasă, fără epidurală. Deși inițial, vedeta planifica să nască la un spital din New York, planurile s-au schimbat odată ce în instituțiile medicale s-au introdus restricții în legătură cu pandemia de COVID-19. Pentru că voia ca familia ei să-i fie alături într-o zi atât de importantă, Gigi a hotărât că fiica ei va veni pe lume acasă.
„A trebuit să trag tare. A fost cu siguranță un punct în care m-am întrebat cum ar fi fost cu o epidurală, ce ar fi fost diferit. Moașa mea mi-a zis ceva de genul: O faci. Nimeni nu te poate ajuta acum. Oricum ai fi trecut deja de epidurală, așa că ai fi împins exact în același mod într-un pat de spital”, a povestit Gigi Hadid despre experiența sa.
Elsa Hosk
Inspirată de exemplul lui Gigi, și îngerașul „Victoria's Secret”, Elsa Hosk a hotărât să nască acasă.
A fost nevoie de câteva ore bune, în care Elsa încerca să respire și să-și păstreze calmul, gândindu-se că în curând își va vedea micuța. În tot acest timp, iubitul ei, Tom, îi era alături și o susținea.
„Am crezut că nu va ieși niciodată. Am început să mă îndoiesc de decizia mea, de a sta acolo și de a naște astfel. Apoi mi-am amintit că nu mă pot opri, că durerea este singura soluție. Mi-am imaginat că fiecare contracție e ca un val, trebuia să respir adânc, să mă scufund în el și să-mi țin respirația până trece.”, a povestit proaspăta mămică într-o postare pe Instagram.
Din fericire, în dimineaza zilei de 11 februarie, micuța Tuulikki Joan Daly a venit pe lume.
Hilary Duff
Actrița Hilary Duff se numără și ea printre vedetele care au născut acasă. La cîteva luni după venirea pe lume a fiicei ei, Banks, artista a publicat un video extrem de emoționant în care au fost surprinse secvențe din ziua în care a născut.
„M-am gândit mult timp dacă voi împartași vreodată acest videoclip deoarece este ceva foarte personal. A fost pur și simplu minunat (dar și șocant) că după ce am născut-o pe fiica mea ne-am îmbrațișat pentru prima dată. Atunci mi-am imaginat că ea mi-a spus că am făcut o treabă bună împreună.”, a povestit vedeta.
Nelly Furtado
Pentru a se bucura din plin de momentul magic al nașterii și pentru a avea parte de intimitate, interpreta Nelly Furtado a născut-o pe fiica ei, Nevis, acasă.
Julianne Moore
Actrița Julianne Moore, cunoscută pentru rolurile în filme precum: „Still Alice”, „Far for Heaven”, „Hannibal” etc. se poate mândri și ea cu faptul că a născut acasă. Actrița a adus-o pe lume pe fiica ei, Liv, în confortul prorpiei locuințe.
Cindy Crawford
Pentru că este o fire discretă și a vrut ca ea și familia ei să rămână departe de ochii lumii, modelul Cindy Crawford a ales să nască acasă. Astfel, copiii ei, Presley și Kaia au venit pe lume în casa lor.
Pamela Anderson
Pamela Anderson i-a născut pe fiii ei, Brandon si Dylan, acasă.
„Am născut acasă, natural, cu o moașa, în apa, fără nimic, nici măcar paracetamol. Îmi amintesc cum simțeam contracțiile care mă făceau să cred că nu voi putea, dar am reușit. Și a doua oară tot acasă am născut.”, a declarat vedeta într-un interviu.
Demi Moore
Actrița Demi Moore și soțul ei de atunci, Bruce Willis, de asemenea, au hotărât că cel mai bine pentru ei e ca Demi să nască acasă. Așa că artista le-a născut acasă pe cele trei fiice ale cuplului: Rumer, Scout si Tallulah.