Mărturiile unei mame care urmează să nască în pandemie: ”Mai am câteva zile până la termen...”

Nașterea în pandemie poate crea mai multp stare de neliniște, decât în orice alt moment. Într-o perioadă în care spitalele sunt pline până la refuz cu bolnavi de COVID-19, iar medicii nu fac față numărului mare de cazuri, viitoarele mămici care se pregătesc să nască au parte de momente grele la spital.

O gravidă care se pregătește să nască în luna aprilie, în plină pandemie de coronavirus, și-a împărtășit experiența în mediul online.

„Este sfârșit de martie. A mai rămas puțin până când am fost programată să nasc. Pe măsură ce mă îndrept spre cabinetul medicului meu obstetrician observ cât de mult s-a schimbat spitalul de la ultima mea vizită.

Sunt întâmpinată cu un anunț mare, pe una dintre uși, în care suntem rugați să stăm la distanță dacă prezentăm simptome de febră sau tușim.

Chiar și fără simptome, trebuie să păstrăm distanța de un metru între noi. Nașterea în pandemie vine cu multe măsuri de precauție.  Mă așez pe canapea și aștept să îmi vină rândul.

Mintea mea zboară la vara trecută, în iulie, la scurt timp după aniversarea de 1 an a primei mele fetițe. Atunci am aflat că voi deveni din nou mamă.

Acum, cu doar două săptămâni înainte de a naște, îmi doresc să amân momentul cât mai mult posibil. Știu că, fie că vreau să nu, îmi voi aduce pe lume copilul în mijlocul unei stări de urgență națională.

Pe măsură ce mă apropii de termen, mă gândesc la micile afaceri care acum s-au închis, goana după produse de pe rafturile magazinelor, interdicțiile de a ieși afară și dacă mă voi descurca cu proviziile pe care le am.

Cu greu îmi găsesc curajul de a aduce pe lume ceva atât de mic și atât de vulnerabil într-o lume aflată în carantină.

Tot ce îmi doresc acum pentru băiețelul meu este să rămână protejat, cât mai mult, în uterul meu. Lumea de afară e mai grea ca niciodată acum.

Visam la ziua în care fetița mea avea să își cunoască frățiorul în spital, însă știu acum că nu va mai fi posibil. Simt că pandemia ne-a furat momente prețioase care nu se vor mai întoarce.

În același timp, mi-e teama ca nu cumva eu sau soțul meu să fi contractat virusul fără să avem încă simptome.

Ce-o să se întâmple cu bebelușul nostru, cu copiii noștri, dacă noi suntem bolnavi?

Nu vreau să par egoistă, mă gândesc la toți medicii care își pun la risc sănătatea pentru a se ocupa de cei bolnavi acum. Mă gândesc la toți bolnavii care se află în stare gravă pe patul de spital.

Și cu toate astea, gândul îmi zboară în permanență la copilașul meu, nenăscut încă, pe care abia aștept să îl țin în brațe și să-l ocrotesc cât pot eu de mult.

Pentru că indiferent ce se întâmplă în lume, nimic nu poate să eclipseze caruselul de emoții și iubirea pe care o poartă o mamă copilului ei. Este tot ce contează pentru ea în acel moment, chiar și în timpul unei stări de urgență, cauzată de pandemie.”