mamaplus

Mamă a doi copii: cum să te împarți între micuți ca să eviți rivalitatea dintre ei

-
//
11.05.2021

Cu toate că a avea doi copii poate fi o sarcină obositoare, trebuie să gândești cu optimism și să te simți binecuvântată. Din fericire, există mici trucuri la care ai putea apela, pentru ca nici unul dintre cei doi să nu se simtă ignorat iar tu să reușești să faci față rolului de mămică cu brio.

Împarte timpul în mod egal

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă părinții este împărțirea timpului între cei doi copii. Unii comit greșeala de a acorda mai multa atenție unuia dintre copii, lăsându-l pe celălalt mai mult timp singur. O astfel de atitudine este greșită și poate afecta armonia familială, determinând ca prichindelul să adopte un comportament agresiv. Studiile psihologice au observat că una dintre cauzele schimbării de comportament la copii poate fi venirea unui nou membru al familiei.

Pentru a evita o astfel de situație, îți recomandăm să încerci să împarți timpul petrecut cu fiecare în mod egal. Știm că acest fapt nu este mereu posibil și de aceea îți propunem să îi păcălești pe cei mici și să profiți de momentul în care unul dintre aceștia doarme sau este la grădiniță pentru a-i acorda mai multă atenție celuilalt. În cazul în care amândoi sunt în casă, este foarte important să îi tratezi în mod egal.

Fiecare îngeraș va avea propriul său program și de aceea ai putea putea să îți împarți timpul în funcție de activitățile fiecăruia. Așadar, atunci când unul dintre ei doarme, îl poți alinta pe celălalt și vice versa. Vei putea observa cum în acest mod rivalitatea dintre frați va dispărea, iar micuții tăi vor avea un comportament adecvat.

Învață-i pe copii să se ajute reciproc

A avea un frate sau o soră este un mare avantaj pe care majoritatea copiilor nu îl conștientizează în primii ani de viață, ci doar în perioada maturității când realizează că au un suflet pe care se pot baza mereu. Pentru a menține armonia în familie și după venirea unui nou membru, este important să îl înveți pe primul născut cât de norocos este că are un frate/soră.

Odată ce și bebe a mai crescut îi poți insufla și acestuia aceleași sentimente față de fratele său mai mare pentru a putea construi în cele din urmă o relație frățească bazată pe încredere, dragoste și respect reciproc. În vederea acestui scop, ai putea să îi înveți pe cei mici să se sprijine și să se ajute între ei atunci când trebuie să desfășoare diverse activități sau când au de împlinit anumite sarcini. Împărțind responsabilitățile și învățând să își împărtășească sentimentele și emoțiile unul altuia, copii tăi vor învăța să se respecte și să se ajute reciproc, fapt ce le va fi de folos în viitor.

În cazul în care îi vei învăța să nu colaboreze, ci să încerce să desfășoare singuri orice activitate, cei doi nu se vor apropia din punct de vedere afectiv și probabil că vor începe o oarecare competiție pentru a câștiga admirația ta și a partenerului tău.

Împarte sarcinile cu partenerul

Creșterea unui copil este o sarcină epuizantă care deseori necesită multă răbdare și timp. Odată cu venirea celui de-al doilea îngeraș este posibil să te simți copleșită de situație și uneori chiar să simți că cedezi presiunii. Totuși, amândoi vor avea nevoie de o mămică energică, înțelegătoare și iubitoare și de aceea noi îți recomandăm să încerci să împarți responsabilitățile cu partenerul tău sau cu o persoană apropiată în care ai încredere.

Rolul de părinte este obositor, însă prichindeii nu conștientizează acest fapt și își doresc mereu ca părinții să le acorde atenție și iubire. Din păcate, unii părinți nu reușesc să își stabilească un program și să își organizeze activitățile astfel încât să poată petrece timpul necesar cu micii ingerași. De aceea ar fi bine să discuți deschis cu partenerul tău și să vă asumați fiecare anumite sarcini pe care să le îndepliniți pe rând.

De asemenea, puteți stabili timpul petrecut cu fiecare copil astfel încât unul dintre voi să îl ia pe primul născut de la grădiniță, iar celălalt să se joace cu al doilea copilaș acasă sau în parc. Odată ce prichindeii vor merge la scoală, fiecare își va dori să desfășoare o anumită activitate și de aceea este necesar să vă stabiliți dinainte cum veți proceda.