mamaplus

Gigi Hadid a publicat o poză cu fiica ei, alături de un mesaj special

-
//
09.11.2020

La sfârșitul lunii septembrie, super modelul Gigi Hadid și interpretul Zayn Malik au devenit părinți. Gigi are toate motivele să se mândrească cu fiica ei, iar recent a împărtășit cu urmăritorii ei de pe Instagram o nouă fotografie adorabilă cu micuța ei, în care o ține în brațe.  

mamaplus

Modelul în vârstă de 25 de ani este extrem de discretă în ceea ce o privește pe fiica sa și până acum nu a publicat imagini și cu chipul ei. Recent, Gigi Hadid a redactat o scrisoare emoționantă către fanii ei, prin care le mărturisește care sunt sentimentele care au încercat-o după ce a născut. 

„Vreau să rămână scris… Când spun mulțumesc mă gândesc la multele daruri generoase pe care le-am primit și pentru care nu am apucat să mulțumesc public. Sunt copleșită de multiplele lucruri frumoase cu care cea mică a fost răsfățată deja de către oamenii la care țin. DAR mesajele de mulțumire sunt pe drum – dacă nu am postat despre ceva, asta nu înseamnă că e vorba despre o lipsă de recunoștință. Sunt doar o proaspătă mămică ce încearcă să-și rezolve lucrurile și să și doarmă”, a scris Gigi Hadid.

Gigi Hadid și Zayn Malik un au anunțat deocamdată prenumele fetiței lor.