O întâmplare ciudată la prima vedere poate deveni o poveste de dragoste cum rareori s-a văzut. Un australian a fost supranumit erou după ce a ajutat-o să nască pe fata pe care o cunoscuse pe Tinder. Max Silvy (25 de ani) era pe drum spre a patra întâlnire cu Alyssa Hodges, când tânăra de 20 de ani, însărcinată în opt luni, a intrat în travaliu.

Alyssa ar fi trebuit să-l ia pe Max de la aeroport, însă i s-a rupt apa și a trebuit să ajungă degrabă la spital. Max nu a stat pe gânduri și a mers după ea, unde a și asistat în camera de nașteri la venirea pe lume a micuțului Ollie. Australianul l-a și ținut în brațe pe băiețel la doar câteva minute de când s-a născut.

„Eram însărcinată în aproximativ șase luni și jumătate când mi-am făcut contul de Tinder şi am scris clar acest lucru în biografia profilului meu. Nu am vrut să păcălesc pe nimeni, aşa că am fost deschisă şi sinceră. Am vrut ca ei să știe în ce se bagă. Max călătorește mult pentru muncă, așa că ne-am văzut doar de trei ori înainte. În ziua în care am intrat în travaliu, trebuia să-l iau de la aeroport, pentru că se întorcea dintr-o călătorie de muncă. Acesta era planul, dar am ajuns să-i trimit mesaje spunându-i că nu mai pot veni. 'Îmi pare atât de rău, va trebui să iei un taxi. Am intrat în travaliu'. S-a urcat într-un taxi când a coborât din avion, a venit la spital și a fost acolo pentru mine”, a povestit Alyssa.

mamaplus

Pentru Max, faptul că fata pe care o cunoscuse pe Tinder era însărcinată nu a fost o problemă. Deși recunoaște că în mod normal nu ar ieși cu o femeie gravidă, ceva l-a atras la Alyssa, iar instinctul lui l-a făcut să o contacteze.

După povestea din spital, cei doi s-au apropiat tot mai tare, iar relația lor este puternică și astăzi. Max a intrat în postura de tată pentru micul Ollie.