Este de la sine înțeles că naşterea unui copil este întotdeauna o binecuvântare, dar sunt unele momente când partenerii nu înțeleg sau se tem de această binecuvântare, şi o folosesc în scopuri negative.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, un conflict sau câteva discuții în contradictoriu nu o fac să fie relație toxică, există cel puțin 5 scenarii în care unul dintre parteneri alege să dea naştere unui copil pentru a-l încătuşa pe celălalt sau în speranța ca doar aşa mai poate fi iubit de partener sau îl va revedea.
Care sunt problemele care apar aici?
Relația este deja distrusă, iar un copil o va distruge de tot!
„Oricine îşi imaginează că poate repara o relație stricată făcând un copil, se înşală. Dacă relația nu este una plină de iubire, înțelegere şi echilibrată, odată ce va veni copilul pe lume se va deteriora de tot! Mai ales dacă unul dintre parteneri nu şi-a dorit cu adevărat să aibă această responsabilitate în viața sa. Presiunea pe care o poate aduce un copil nedorit este puternică şi în final, cineva va claca şi se va face dispărut”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Copilul va suferi şi ulterior poate chiar se va îmbolnăvi!
„Copilul făcut cu intenția de a lega partenerul de noi este un copil care vine din start cu o povară enormă, greşită şi disfuncțională. A îi insufla copilului această „resposabilitate” de a ne salva relația este una dintre cele mai dăunătoare lucruri pe care i le putem face. Copilul vine, în felul acesta, cu misiunea de a salva relația părinților sau chiar pe unul dintre aceştia. În acest fel, copilului nu i se va permite să îşi trăiască propria viață până ce nu îşi va „împlini destinul”. Iar dacă planul eşuează, cel puțin unul dintre părinți va disprețui copilul (la nivel inconştient în majoritatea cazurilor) şi îl va respinge, acesta devenind o amintire constantă a eşecului de a salva căsnicia”, consideră specialistul.
Cel mai probabil se va încheia cu abuz, şantaj, infidelitate sau divorț.
„Cele mai multe cazuri de acest fel ajung să se încheie prost, pentru că partenerul „şantajat” printr-un copil se simte presat să fie sau să facă ceva ce nu îşi doreşte; mai devreme sau mai târziu va claca. Din nevoia de a se elibera, va căuta consolare în afara relației, ori îşi va manifesta furia şi revolta în familie. Astfel, şansele sunt mari ca persoana respectivă să recurgă la abuzul fizic sau verbal orientat ori către copil, ori către soție sau chiar către ambii. Alteori, va recurge la infidelitate, şantaj, lucruri care, în cele mai multe cazuri, se termină cu un divorț greu”, declară Andra Tănăsescu.
Copilul va simți că nu este dorit, ci este doar o marionetă folosită pentru a atrage atenția partenerului.
„Copilul nu îşi va găsi locul în familie ca şi fiu/fiică al/a părinților, pentru că de fapt nu a fost adus pe lume cu această intenție. Mereu se va simți marginalizat, exclus, gelos pe unul dintre părinți şi furios pe cel care îl foloseşte ca şi marionetă de santaj. Toate aceste lucruri pot duce la scăderea stimei de sine, dificultăți în a-şi găsi propriul sens în viață, lipsă acută de afecțiune, tipare comportamentale agresive sau evitante sau chiar suicid”, continuă specialistul.
Atenția va rămâne pe reacția partenerului, nu pe copil.
„Dacă scopul concepției copilului este de a atrage atenția partenerului şi de a îi reînvia interesul față de propria persoană, nevoile copilului pot fi neglijate şi omise. Lucrul asta poate naşte în cel mic conflicte puternice de devalorizare, inadaptare, neacceptare de sine (dacă nici de părinți nu este acceptat, e evident ce poate simți copilul), senzația că este nedorit sau că este ceva greşit la el/ea. Aşadar, ignorarea sa se poate transforma în ataşamente foarte puternice sau într-o respingere foarte puternică a familiei şi a celorlalți”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.