mamaplus

Un preot, despre relațiile intime în post: ”În cazul în care nu se pot abține, măcar să țină cont de aceste 3 zile”

0
//
15.03.2021

Practicarea sexului în perioada postului este un subiect destul de delicat, dar important în același timp, pentru că 40 de zile de abstinență sexuală ar fi o adevărată provocare pentru unele cupluri.  Potrivit preotului paroh al Bisercii de Lemn  "Adormirea Maicii Domnului", Sergiu Curnic, postul trebuie respectat în mod rațional, să nu ne epuizăm într-atât încât să nu mai avem puteri pentru nimic. Nu asta este menirea postului. Despre ce este vorba, află în continuare.

”Postul nu este obligatoriu, el este recomandat pentru creștinii care vor să-și îngrijească sufletul și să se apropie de Dumnezeu. Ar fi bine ca postul să-l conștientizăm că este pentru sufletul nostru, să postim alimentar, dar și cu sufletul, cu cuvântul și, de fapt, cel mai important din post este ca noi în această perioadă să ne debarasăm de cele de care suntem dependenți.

Fiecare om are patimile lui. Vorbim despre patima mâncării peste măsură, patima beției, a fumatului, ar putea fi și dependența de cafea exagerată, care tot dăunează trupului. În general, postul este o luptă dintre noi și abținerea de la cele care ne încurcă pe noi să fim mai curați și mai aproape de Dumnezeu”, a afirmat parohul Bisericii din Lemn, Sergiu Curnic, în cadrul emisiunii Telemagazin de la Canal 2.

Pe lângă aceste vicii care ar trebui eliminate total din viețile noastre în perioada postului mare, mai există o întrebare des întâlnită în rândul tinerilor. Este vorba despre relațiile intime și ideea precum că ar fi interzise în această perioadă.  

”În general, familia are și ea niște valori și anume că ar trebui să se mențină și să nu se destrame. Din moment ce bărbatul cu soția sa, de comun acord convin între ei că pot să postească neavând relații între ei, atunci da. În cazul în care unul dintre soți simte necesitatea aceasta trupească, atunci cealaltă parte nu are voie să refuze. În caz contrar, putem rămâne cu postul alimentar, dar se poate forma o crăpătură în familie, în care bărbatul și femeia ar privi în direcții diferite. Recomandat este ca, în cazul în care nu se pot abține, măcar să țină cont de zilele de miercuri, vineri și duminică și să se abțină.”, a mai adăugat parohul.