mamaplus

Tradiții în Ajunul Crăciunului pe stil nou! Ce este interzis în această zi și ce trebuie să faci ca să ai noroc tot anul

-
//
24.12.2019

Sunt multe tradiții și obiceiuri legate de Ajunul Crăciunului atât pe stil nou (25 decembrie), cât și pe cel vechi (7 ianuarie). Moș Ajun este cel care a poruncit să se dea flăcăilor colaci și să se umble cu colindatul.

Ce trebuie și ce NU trebuie să faci în Ajunul Crăciunului:

De când e lumea se zice că în noaptea de Ajun nu este bine să dormi pe paie sau prin fân în grajdul animalelor. Se spune că în această noapte boii vorbesc despre Hristos.

Mai mult, se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar acest lucru poate fi văzut numai de oamenii credincioși și buni la suflet.

Potrivit tradiției, Fecioara Maria înainte de naștere a cerut ajutor lui Moș Ajun, dar acesta, fiind era prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit, Moș Crăciun. Atunci, Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era Moș Crăciun.

De asemenea, există o superstiție care spune că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă. Un obicei care se întâlnește în unele zone este ca în ziua de Ajunul Crăciunului, preotul să umble cu icoana nașterii lui Iisus Hristos.

Se spune că pentru a avea noroc, nu trebuie să mănânci nimic în Ajun de Crăciun. De asemenea, în ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă.

Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și anul viitor.

În multe regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate. Astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă.

Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât și la orașe.