Țara noastră trece printr-o criză demografică acută. Am pierdut o treime din populație!
-
//
18.01.2020
Moldova este în pericol să dispară pentru că trece printr-o criză demografică acută, care pune în pericol însăși existența ei. La această concluzie a ajuns agenția Balkan Insight Reporting Democracy, prescurtat BIRD, care a calculat că, de la independență, Republica Moldova a pierdut o treime din populație.
La începutul anului trecut, se estima că mai sunt doar 2,6 milioane de moldoveni, însă nu este concretizat câți locuiesc în țară și câți sunt plecați în străinătate.
BIRD mai arată că, dacă tendințele se vor menține, în 15 ani vom mai pierde 22 de procente din populație, care va ajunge la puțin peste 2 milioane de oameni. În 1991, după declararea independenței, în Republica Moldova locuiau aproximativ 4 milioane de oameni.