Mamele au mult mai puțin timp liber pentru ele, în comparație cu tații, potrivit unui studiu. Atunci când vine vorba de susținerea unei gospodării și timpul petrecut cu bebelușii, tăticii moderni se simt „excluși” din ecuație.
Sarcini domestice care odinioară erau atribuite mai mult mamelor, în timp ce tații erau plecați la serviciu, au început să sufere modificări.
Societatea s-a schimbat, femeile au devenit mult mai independente și egale în drepturi cu bărbații, iar același lucru s-a petrecut și la nivel de familie. Astăzi, tăticii petrec mult mai mult timp cu copiii, iar în unele cazuri, bărbatul este cel care stă acasă, în timp ce mama, forțată de carieră, este nevoită să se întoarcă la muncă.
Acest lucru a stârnit nemulțumiri în rândul unor reprezentanți ai sexului masculin, care își doresc să nu se mai simtă marginalizați în relația cu copiii.
Totuși, de cealaltă baricadă, femeile își doresc la fel de mult timp liber personal, precum soții lor. Un nou studiu social a concluzionat că 68% dintre mamele chestionate au parte doar de 1-5 ore de timp liber pe săptămână, pe care și-l alocă lor. Iar 37% dintre tătici au recunoscut că au parte de 6-10 ore libere pe săptămână, dedicate pasiunilor, momentelor de relaxare etc.
Același studiu mai concluzionează că 80% dintre mame se autodescriu ca fiind cele mai „săritoare” în fața nevoilor membrilor familiei.
Studiul desfășurat în acest sens scoate la iveală doar o picătură dintr-un ocean de responsabilități pe care mamele, prin natura lor, au tendința să le preia odată cu rolul lor în familie.
Chiar dacă în familiile moderne, mamele nu mai simt aceeași presiune de a face doar ele treburile din jurul casei sau de a găti, o problemă esențială pare să persiste: timpul alocat propriei persoane.
Un alt studiu a concluzionat că 79% dintre femei se simt mult prea obosite și stresate din cauza activităților domestice, job și îngrijirea copilului. Prin comparație, doar 61% dintre bărbați resimt același lucru.
Potrivit unor simple calcule, desfășurate odată cu aceste studii, chiar și 50 de minute pe zi pot face diferența.
Astfel, dacă tăticii și-ar dedica cu 50 de minute pe zi mai mult pentru îngrijirea casei și a copilului, lucrurile ar putea sta diferit, iar mamele să se poată bucura de mai mult timp alocat nevoilor personale.