Închiderea şcolilor din cauza pandemiei şi trecerea spre învățământul online, în care copiii petrec ore în şir în fața calculatoarelor se traduc în probleme oftalmologice serioase pentru cei mici, în lipsa unor pauze la cel mult jumătate de oră care să le permită să relaxeze globul ocular. Iar problemele oftalmologice se văd şi în vânzările de ochelari şi în vizitele la specialişti. De exemplu, într-o rețea de magazine de optică medicală din România, vânzările de ochelari pentru copii au crescut cu 56% în ultimul an.
Specialiştii avertizează că problemele oftalmologice ale copiilor vin în urma faptului că petrec mult timp fără pauze în fața ecranelor. În mod ideal, la maximum o jumătate de oră, copilul ar trebui să ia o pauză în care să privească la o distanță mai mare de şase metri.
„Problema este destul de gravă. În momentul în care am fost obligați să stăm în casă şi copiii cu şcoala online trebuia un anunț în care să se explice că la maximum jumătate de oră de stat cu ochii într-un display, copilul trebuie neapărat să facă o pauză din cauza unei limite fiziologice a globilor oculari. Neavând o conduită corectă, în majoritatea cazurilor, au apărut dureri de cap, stări de amețeală“, a spus Andrei Alexandru, expert optometrist.
Dan Stănilă, medic oftalmolog, a precizat că o schimbare generată de pandemie este sindromul vederii la calculator. Ce înseamnă acest lucru?
„Conform UCLA Health (o organizație americană – n. red.), o persoană normală clipeşte de 15 ori pe minut. Atunci când stăm la calculator sau televizor, clipim de două ori mai puțin, în medie. Printre cele mai comune simptome ale sindromului vederii la calculator se numără uscarea ochilor, vederea blurată sau dublă, dureri de cap dese atunci când copilul stă la calculator, dureri de gât sau umeri, ochi foarte roşii“, a explicat Dan Stănilă.
Medicul atrage atenția asupra impactului pe care îl au ecranele digitale asupra vederii copiilor, care pot ajunge, în timp, la miopie, cea mai frecventă problemă depistată la cei mici, hipermetropie, astigmatism.