În familia ta se obișnuiește ca numele părinților sau bunicilor să fie transmis mai departe? Dacă este așa, atunci ce poți face atunci când prenumele părinților sau bunicilor nu se potrivesc cu dorințele tale? Există cu siguranță avantaje și dezavantaje în a prelua numele din familie.
O altă soluție pe care o adoptă părinții care vor să respecte tradiția, dar nu sunt împăcați cu numele ce urmează să fie transmis mai departe copilului este aceea de a folosi numele doar la botezul copilului. Numele nu este trecut în certificatul de naștere, dar copilul poate fi botezat cu încă un prenume.
Dacă tradiția se păstrează în familia ta, însă partenerul de viață nu este de acord cu păstrarea ei, poate găsiți împreună un prenume din familia lui care să se potrivească mai bine bebelușului.
Orice decizie iei în privința numelui, amintește-ți că părinții sunt cei îndreptățiți să decidă. Așa cum bunicii au ales numele părinților tăi, iar părinții tăi au ales numele tău, la fel ai libertatea de a alege tu numele bebelușului tău.
Chiar dacă decizia ta va fi aceea de a întrerupe tradiția numirii copilului în funcție de bunici sau străbunici, atunci când bebelușul se va naște, cu siguranță va fi iubit și apreciat indiferent de numele ales.
Sunt și situații când numirea copilului în funcție de prenumele din neam nu este posibilă fiindcă se creează combinații ciudate. De exemplu, dacă pe tatăl tău îl cheamă Mihai, iar copilul tău urmează să preia acest prenume, însă după căsătorie, numele tău de familie este tot Mihai, cu siguranță nu ai dori ca bebelușul tău să fie numit Mihai Mihai. Ori dacă tradiția din familia ta spune că bebelușul trebuie să poarte prenumele bunicilor, însă cei doi bunici (pe linie maternă și paternă) au același prenume sau derivate, atunci nu credem că vei dori ca bebelușul să poarte ambele prenume, cum ar fi Ion Ion, Dan Daniel sau Georgiana Georgeta.