Postul nu este lipsit de riscuri. Sunt persoane care din motive de sănătate trebuie să țină un regim alimentar și, din punct de vedere religios, acesta va fi „postul său”. Nici persoanelor foarte în vârstă, gravidelor, femeilor care alăptează, copiilor sau celor care au tulburări alimentare nu li se recomandă postul.
Avantajele postului au fost deja dovedite de cercetători:
- Un consum mai mic de calorii (cu 30%-40% mai puțin decât aportul energetic normal) scade riscul bolilor asociate cu îmbătrânirea, cum ar fi demența, cancerul, crescând în același timp speranța de viață.
- De asemenea, în post scade nivelul zahărului în sânge, ceea ce reprezintă o nevoie mai mică de insulină, deci un risc mai mic de a face diabet sau de a fi obez. Scad trigliceridele și colesterolul din sânge, având astfel un efect benefic asupra bolilor cardiovasculare.
- În plus, ar putea fi favorizată producerea de noi celule, ceea ce asigură întărirea sistemul imunitar. Dacă postul este ţinut cum trebuie, fără ulei, exces de produse făinoase şi farfurii pline putem să scăpăm chiar şi de câteva kilograme nedorite, deşi, trebuie spus, postul nu este un regim alimentar propriu-zis, restricţiile alimentare fiind neapărat însoţite de gândul bun, de fapta bună şi, desigur, rugăciune.
Trebuie arătată însă această pierdere în greutate ca urmare a unui regim hipocaloric (în cadrul căruia se consumă doar înlocuitori alimentari speciali un anumit timp) aduce o scădere în greutate, însă de multe ori pe timp nu foarte lung. Atenţie deci cum păstraţi greutatea obţinută şi după post. În timpul postului pierdem apă din ţesutul muscular, iar cel adipos rămâne la fel. Asta înseamnă că pentru a slăbi este bine să apelăm la un specialist în nutriţie.
- Postul aduce şi un al beneficiu, detoxifică organismul. Acest tip de purificare este utilizat de mult timp şi în medicina alternativă, nu este nicidecum o născocire modernă. Curele de detoxifiere, cel mai des sub formă de sucuri de fructe și ceaiuri, se țin pentru purificarea corpului, eliminarea toxinelor, furnizarea de energie și îmbunătățirea sănătății generale. Aceste cure nu ar trebui totuşi să dureze mai mult de două-trei zile pentru a nu produce schimbări metabolice şi degradare musculară.
Riscuri:
- Persoanele care au anumite probleme de sănătate, mai ales la ficat și rinichi, diabet sau tulburări cardiovasculare nu ar trebui să ia în calcul acest tip de detoxifiere.
- Posturile periodice pot provoca unele carențe alimentare, mai ales în vitamine și minerale (calciu) şi poate declanșa uneori simptome, precum durerile de cap, rău la stomac, constipație, amețeli, greață, palpitații, oboseală, tulburări ale somnului, iritabilitate, pierderi de memorie etc.
- Pe termen mai lung se pot dezvolta calculi biliari și probleme cardiace (cum ar fi tulburări de ritm cardiac), renale, anemie etc. Dacă durează mai mult de câteva zile, postul poate duce la o slăbire a sistemului imunitar și la o sensibilizare față de infecții.
- Postul ținut în primul trimestru de sarcină poate avea un efect negativ asupra copilului, cum ar fi o greutate mai mică la naștere, un risc mai mare de handicap mental sau o scădere a performanțelor de învățare. Pacienții care trebuie să ia medicamente și care postesc pot avea tendința să sară o doză sau să o amâne, lucru care poate scădea sau, dimpotrivă, întări efectul medicamentelor.
Conceput ca o alimentaţie din care au fost excluse carnea şi produsele de origine animală, postul oferă organismului timp pentru regenerare şi purificare, fiind în acelaşi timp util sănătăţii noastre spirituale.
În timpul postului este bine să fii atent la toate reacţiile organismului şi să te asiguri că nu te vei confrunta cu probleme de sănătate. În acest caz trebuie cerut sfatul unui medic.