Natalia Gordilă, din satul Mihăileni, raionul Râșcani e gata să facă poate cel mai disperat gest din viața ei. Din cauza sărăciei și a datoriilor, femeia vrea să-și vândă o parte din ficat. Are trei copii și îi crește de una singură într-o casă modestă.
„Când am aflat că sunt însărcinată cu a treia fată, am luat concediu de maternitate și am cumpărat o casă bătrânească. Casele ca atare sunt foarte scumpe și în sat că satul este foarte mare. Și s-a început violența în familie, bețiile, copilul a fost maltratat foarte tare și la trei luni am fost cu poliția și cu asistentul social duși la centrul maternal „Ariadna”. Și am rămas cu trei copii singură”, povestește Natalia.
Casa bătrânească pe care au cumpărat-o a început să se dărâme și de la o vreme, era imposibil de locuit în ea. Atunci, Natalia a decis să ia un credit, ca să construiască o casă nouă pentru ea și copiii săi.
„Am ridicat casa în august, anul 2019. Credit pentru cinci ani, 150 de mii am luat. Creditul acesta este pentru cinci ani și mai am până în anul 2024”, a spus femeia.
În anul 2020, femeia i-a mai oferit o șansă concubinului. În casa nouă era nevoie de reparație și mobilă, iar gospodăria, de tehnică. Fiindcă doar ea avea un venit lunar stabil, Natalia a mai contractat câteva credite, care au și împovărat-o cu datorii.
„În 2020, cum vă spuneam i-am mai oferit o șansă. Două-trei luni a fost bine și iarăși a început bătaia. Dar înainte de aceasta i-am luat motocultor, instrumente electrice, ca să aibă, deoarece am vrut să îl fac gospodar. El spunea că dacă va avea motocultor, nu va servi, iar acesta era principalul motiv și așa și m-am gândit că luăm și clar lucru că totul după mine”, mai povestește Natalia.
Împrumuturile nu s-au terminat aici
Concubinul a convins-o pe Natalia că e necesar să mai facă rost de niște bani.
„La mine erau două credite mari și mai mult nu mă băgam, că știam că nu voi putea întoarce. Iar el îmi spunea să stau fără grijă, că vom lucra și vom întoarce, până am ajuns în martie, cănd el s-a dus”, a mai spus Natalia Gordilă.
Rămasă singură cu trei copii, șomaj tehnic provocat de pandemie și o datorie de aproape patru sute de mii de lei, femeia nu a mai putut face față ratelor lunare la toate creditele. Iar salariul pe care îl primește acum nu-i ajunge pentru a stinge datorile acumulate.
„Recunosc că am salariu, dar care nu ajunge. Toate creditele sunt la executor, carduri blocate, sechestrate. Juristul de la compania de creditare mi-a spus singur: „Du-te și vinde-ți un rinichi!”, a declarat mama celor trei copii.
După ce a citit pe internet și s-a înteresat la mai multe clinici, femeia a decis să-și vândă o treime din ficat, doar pentru a scăpa de sărăcie și datorii.
„Altă ieșire nu am din situație, pentru copii. Am dat toate analizele, toate absolut. Dar sunt multe semne de întrebare. Se va primi, o să pot, voi fi în stare. Toate analizele, compatibilitatea au fost date, adică după anul nou așteptăm”, mărturisește Natalia.
Laurențiu, fiul mai mare al Nataliei, spune că nu-și dorește nimic de la Moș Crăciun, vrea doar ca mama să renunțe la ideea de a face transplantul, deoarece să n-o piardă.
„Nu prea mă interesează cadourile, aș vrea mai mult un ajutor pentru mama și surorile mele. De ce are nevoie cel mai mult mama? Acum are nevoie de surse financiare și un pic de sănătate”, a spus Laurențiu.
Pentru Natalia și copiii ei, masa de sărbători va fi una ca în fiecare zi, fără bucate alese.
„Ce este, am făcut conserve, cartofi, ce este în casă aceea vom mânca, mâncare simplă. Au fost și zile de naștere fără nimic. Nu ne putem permite acum și copiii înțeleg”, a povestit Natalia.
Cei care doresc s-o ajute pe Natalia, o pot apela la numărul de telefon 068781577.