Orice părinte știe că, odată cu venirea pe lume a unui copil, încep să apară și tot felul de situații neprevăzute. Dacă ai doi copii, mai ales gemeni, „distracția” se dublează și poznele sunt unele pe măsură. O mamă a trăit surpriza vieții sale atunci când a descoperit ce poznă au făcut cei doi copii ai săi, în doar cinci minute. Imaginile postate de Kim McCabe au ajuns pe internet și au devenit virale în toată lumea.

Femeia în vârstă de 31 de ani povestește că în acea zi era mai mult decât încântată de faptul că a reușit să facă ordine și curățenie general în casă. Profitând de cinci minute de liniște, aceasta a decis să meargă la baie.

Gemenii săi Mila-Rose și Kyson, în vârstă de trei ani, au profitat din plin de absența mamei și s-au strecurat în bucătărie, au luat câte o pungă de sare și zahăr și apoi s-au dus în sufrageria proaspăt curățată. Fără să mai stea pe gânduri aceștia au împrăștiat sarea peste tot și au început să se distreze din plin, făcând „îngerași” ca și când sarea și zahărul ar ține loc de zăpadă. „Minunea” s-a întâmplat în doar cinci minute în care Kim McCabe a fost până la baie.

mamaplus

Când a revenit la „locul faptei”, femeia a avut parte de o surpriză de zile mari și nu a ratat ocazia să pozeze și să filmeze totul.

„Au folosit unul dintre scaune ca să ajungă la dulap și au tras pungile cu sare și zahăr. Erau umpluți din cap până în picioare și eu nu am putut decât să mă uit la ei și să izbucnesc în râs, deși petrecusem câteva ore pentru a face curat în toată casa”, a dezvăluit mama celor doi copii puși pe pozne.

De meserie coafeză, Kim McCabe a trebuit apoi să mai petreacă alte 45 de minute pentru a strânge amestecul de sare și de zahăr pe care gemenii au avut grijă să-l împrăștie peste tot.

„Cei mici erau supărați că peste tot în Marea Britanie a nins, numai la noi în oraș nu, așa că au decis să își facă propria lor zapădă, așa cum s-au priceput ei mai bine”, a mai explicat mama.

Imaginile surprinse de femeie au ajuns pe internet și au devenit virale în toată lumea. Mii de persoane s-au amuzat copios și mulți s-au convins încă o dată de faptul că misiunea de părinte implică și senzații tari sau momente neprevăzute.

mamaplus