Ema este o fetiță de trei ani din capitală cu sindrom down. Este pasionată de balet. A reușit chiar să se înscrie la o școală privată de dans și să exerseze, dar cineva a decis să-i taie aripile. După două luni de efort și dedicație, ea a fost exclusă din școală fără ca părinților să le fie comunicat vreun motiv. Acum mama fetei se teme să o mai ducă la o altă școală de balet, ca să nu fie alungată și de acolo, transmite jurnaltv.md.
Pasiunea ei pentru balet a descoperit-o mama fetei acum un an. Femeia nu a stat prea mult pe gânduri și a găsit o școală de balet. A fost suficientă prima lecție pentru ca Ema să se îndrăgostească și mai mult de acest stil de dans. De trei ori pe săptămână, fetița mergea la lecțiile de dans. Ludmila Groisman spune că cei mici o salutau și aveau un comportament prietenos față de ea, iar Ema, la rându-i, împărțea multă dragoste."Avea succes, repeta după copii, este plastică, face sfoara.", povestește mama fetiței.
Lecțiile de balet au durat din luna septembrie până la sfârșitul lunii octombrie 2020
Atunci bucuria Emei a luat sfârșit. După una din lecții, Ludmilei i s-a dat de înțeles că nu poate să-și mai aducă copilul la școala respectivă. Explicații nu a primit.
"Nouă ne-a spus profesorul că: „Voi la noi, cel mai probabil, nu veți mai putea veni”. A spus că îi sustrage pe ceilalți copii - dansează lângă oglindă și, astfel, îi sustrage pe ceilalți.", povestește Ludmila Groisman.
Vestea a venit ca un trăsnet peste familia Groisman
Ludmila povestește că, în acel moment, s-a simțit neputincioasă, dezamăgită, discriminată și... furioasă. A mers acasă cu inima frântă și nu știa ce să facă și cum o să-i explice asta copilei de doi ani.
"Eu în acea zi am plâns foarte mult. Am plâns chiar două zile. Eram pur și simplu în șoc. Cred că din cauza sindromului. Toți copii sunt energici. Trebuie să te obișnuiești.", mai spune femeia.
Zilele treceau, iar Ema nu înțelegea ce se întâmplă - de ce mama ei nu o mai duce la lecțiile de dans. Ludmila spune că o îmbrăca pe fiica sa în costum de balerină și dansau prin casă. Dar asta nu îi alina copilei dorul de sala de dans.
Ludmila încă nu are curaj să meargă la o altă școală cu Ema
Îi este frică pentru fiica ei, îi este frică de o posibilă reacție a profesorilor, se teme că ar putea fi respinsă din nou.
În Republica Moldova nu există o statistică oficială a copiilor cu sindromul Down, dar potrivit responsabililor organizației Sunshine, în țara noastră, în fiecare an, se nasc aproape 50 de copii cu acest sindrom. În societate ei mai sunt numiți „copii soare”.