O femeie din Australia a născut în timp ce făcea duş fără să ştie că este însărcinată. Pare incredibil, dar așa s-a întâmplat, cu atât mai mult că nu este la prima experiență. Mamă a doi copii, Dimitty Bonnet, în vârstă de 28 de ani, a fost în stare de şoc atunci când a simțit subit nevoia să împingă, în timp ce făcea duş. Aceasta a prins capul bebeluşului între picioare.

Dimitty, alături de soțul ei Jason, nu îşi mai doreau copii, deoarece ei considerau că familia lor era completă. Cei doi mai au împreună doi copii: Nate de 5 ani şi Darci de 3 ani.   

Conform Mirror Online, Dimitty a avut ciclul menstrual regulat şi cu câteva săptămâni înainte să nască, pe 26 februarie 2022, aceasta a făcut un test de sarcină care a ieşit negativ. În momentul în care Dimitty se afla la duş, soțul ei Jason se afla în pat, dormind. Ea a strigat după ajutor, iar soțul ei s-a repezit în baie găsind-o pe aceasta plină de sânge şi cu un nou-născut în brațe.   

„Toată viața am avut fluctuații de greutate, aşa că nu m-am gândit că e ceva în neregulă când m-am îngrăşat câteva kilograme. Cu o lună înainte să nasc, am zburat cu avionul şi chiar am făcut o radiografie, după o accidentare la rugby, cu şase săptămâni în urmă. Absolut nimic nu mă anunța că sunt însărcinată. Cu o seară înainte să nasc, m-am simțit un pic rău. Mă durea un pic burta, aşa că m-am culcat mai devreme. Când m-am trezit, aveam senzaţia că trebuie să merg la toaletă, dar nu puteam. M-am gândit să fac un duş. Soțul meu încă dormea. La un moment dat, am simțit nevoia să împing şi următorul lucru pe care mi-l amintesc este că țineam capul bebeluşului între picioare”, a povestit femeia.