În primele două luni ale anului 2021, numărul cererilor electronice de stabilire a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, depuse la Casa Națională de Asigurări Sociale, a crescut cu 128% față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit CNAS, în luna ianuarie-februarie, în format online, prin intermediul serviciului electronic „e-Cerere Indemnizații”, disponibil pe site-ului oficial al CNAS, sau prin intermediul portalului www.servicii.gov.md/ecnas, 4361 persoane au depus cereri. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, această cifră a constituit 1916.

Familiile cu copii pot depune cererea online pentru stabilirea indemnizației unice la naşterea copilului, a indemnizației pentru creşterea copilului pentru persoanele asigurate şi a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, pentru persoanele neasigurate. De asemenea, poate fi depusă cererea electronică pentru stabilirea indemnizației lunare de suport pentru creşterea până la vârsta de trei ani a copiilor gemeni sau a mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină şi a indemnizației paternale. Cererea electronică este acceptată numai dacă solicitantul și copilul sunt înregistrați în Registrul de stat al populației și pe baza informațiilor din registru se confirmă relația de rudenie dintre solicitant și copil.

În prezent, pe site-ul oficial CNAS sunt disponibile servicii electronice precum „e-Cerere Indemnizații”, „e-Cerere Reexaminare pensie”, „Acces CPAS”, „Programare online la CTAS”, „Statutul certificatului medical”, „Calculatorul vârstei de pensionare”, „Calculator pensie” şi „Extrage CPAS”.

Citește și CNAS anunță despre finanțarea indemnizațiilor pentru familiile cu copii