Prezentatoarea TV Natalia Cheptene și soțul său vor celebra 16 ani de căsnicie în toamna acestui an. Se cunosc încă din adolescență, de pe băncile școlii, iar Natalia spune că se iubesc ca în prima zi, cu toate că la trei ani de căsnicie erau la un pas de divorț. Chiar dacă ea este mereu în lumina reflectoarelor, el refuză să apară în fața camerelor de luat vederi, iar imaginea publicată recent de Natalia pe rețelele sociale este o ocazie rară când îi putem vedea împreună.

mamaplus

”El a învățat foarte mult să fie un soț bun, eu – mai puțin. Igor s-a transformat enorm în această căsătorie și a făcut-o pentru noi și pentru mine. El este un bărbat foarte înțelept.”, a afirmat Natalia Cheptene într-un interviu recent cu Dorin Galben.

Mai mult decât atât, ea spune că odată cu trecerea timpului au învățat cum să negocieze ca să ia unele decizii împreună, iar anul trecut a fost cât pe ce să se mute în România, acolo unde Igor își desfășoară activitatea. Se pare însă că pandemia le-a dat planurile peste cap și au renunțat între timp la această idee.

mamaplus

Fiica sa Eva va împlini 14 ani la sfârșitul acestei veri, iar vârsta adolescenței este o încercare nu tocmai ușoară pentru ele. Natalia spune că este o mamă severă, iar firea ei autoritară se trage încă din copilărie, pentru că așa a fost și mama ei. Cu toate acestea, le place să-și petreacă timpul împreună și să încerce tot felul de activități noi.

mamaplus