O mamă în vârstă de 43 de ani, care obișnuia să le spună cunoscuților că ”nu există coronavirus”, trece prin momente cumplite după ce a contractat virusul SARS-CoV-2. Aceasta a petrecut 22 de zile într-un spital din Oklahoma, SUA, iar coșmarul nu s-a încheiat.
Samantha Williamson, mama a trei copii, nu credea în existența coronavirusului până nu s-a îmbolnăvit, iar acum a stat deja 22 de zile în spital și se chinuie să respire.
Femeia a mărturisit că a trecut prin momente cumplite și a crezut că o să moară din cauza coronavirusului care a ucis deja peste 1,1 milioane de oameni din toate colțurile lumii. Acum, ea a făcut apel către oameni să poarte mască, întrucât infecția cu noul coornavirus este extrem de periculoasă.
”Nu am crezut în Covid-19”, a mărturisit Samantha de pe un pat de spital, o femeie de 43 de ani care își crește cei trei copii singură.
”Am fost una dintre persoanele care le spunea tuturor că nu e real, însă este. Iar eu sunt o dovadă în acest sens. Am crezut că o să mor, că n-o să-mi mai văd copiii niciodată, însă acum îmi dau seama că noi luam totul de-a gata. Nu știm să ne bucurăm de lucrurile importante din viață.”, a precizat femeia.
Deși coșmarul nu s-a încheiat pentru ea, Samantha urmează indicațiile medicilor și speră ca în curând să plece acasă.