Una dintre principalele măsuri de protecție contra COVID-19 în această perioadă este izolarea la domiciliu. Totuși, nu-i atât de ușor să stai închis în casă zile la rând, mai ales dacă ai și copii. Părinții trebuie să dea dovadă de responsabilitate și răbdare în astfel de momente și să găsească diverse activități utile și interesante pentru cei mici. 

O mamă din Israel a vorbit într-un video publicat pe rețelele sociale despre timpul petrecut acasă cu copiii. Femeia spune că are 4 copii și se arată revoltată de faptul că profesorii lor le trimit zilnic teme și sarcini, cărora nu reușește să le facă față.

„Ascultați, nu merge învățământul ăsta la domiciliu. Serios, e imposibil! E o nebunie! Dimineață, de-abia a doua zi, milioane de mesaje pe Whatsapp. Am patru copii, să fie sănătoși! Imaginați-vă câte mesaje, câți profesori pentru fiecare, câte discipline pentru fiecare. Am doar două computere în casă. Toată ziua se ceară din cauza lor. Unul dintre profesorii fiicei mele visează dacă crede că se va trezi la 8 să-l vadă prin video. La 8 abia se ridică din pat. Ce credeți? Profesoara de muzică i-a trimis dimineață o partitură. Ce să fac eu cu asta? Am cumva vreo formație acasă? Nu știu să citesc partituri. O clipă, să-mi iau clarinetul și să-mi ajut copilul cu partitura. Gata, dragi profesori, mai ușor cu pretențiile! Toată ziua: „Cum se sime copilul? Cum e? Ar trebui să deseneze ceva... Cum se simte? Stă toată ziua pe telefon. E bine! Doarme bine, mănâncă bine - nu se mai opresc din mâncat. Cum se simte el? Întreabă-mă pe mine cum mă simt! Trec de la unul la altul: științe, matematică... Las-o baltă! De unde să știu eu toate astea? Acum își vor da seama și copiii noștri cât n-avem habar. Nu e ok, serios! De unde să știu eu cum să lucrez cu o fracție supraunitară? Aș vrea să înțeleg: Dacă e fracție, de ce să se mai chinuie? Nu e reală. Lăsați-l în pace! Concluzia? Ne-ați terminat... și e doar a doua zi. Dacă nu ne ucide coronavirusul, o va face învățământul la domiciliu. Gata, mi-am luat asta de pe suflet. Vă rog, mai ușor! Mai lăsați-i în pace!”, este mesajul mamei.

Mesajul mamei a devenit viral în scurt timp și a provocat nenumărate reacții în rândul internauților.