Florile şi lumânările, deşi poate părea ciudat, se află pe lista obiectelor pe care le puteți face cadou unor persoane dragi, pentru a le purta acestora noroc. Tot pe lista darurilor bune ce aduc fericire se află şi încălțămintea sau vasele de lut, spune bioenergoterapeutul Lidia Fecioru.
„Lumânările frumoase de parafină şi cele decorative pot fi dăruite în casă nouă, pentru că ele aprind focul iubirii din casa care le-a primit şi încălzesc casa.
Florile în ghivece dăruite din inimă aduc linişte, pace şi armonie în casă. Dacă unui bărbat îi place de o femeie, atunci îi poate dărui aceste flori şi ele pot provoca sentimente puternice reciproce”, a recomandat bioenergoterapeutul Lidia Fecioru.
Cum îl cucereşti cu o eşarfă tricotată
La rândul lor, femeile care s-au îndrăgostit de un bărbat este bine să-i dăruiască acestuia „o eşarfă croşetată”, spune Lidia Fecioru.
Pe lista obiectelor bune de făcut cadou se află şi pantofii. Potrivit obiceiurilor populare, încălțămintea nouă oferită unui bărbat înainte de o călătorie lungă îl ajută să se întoarcă acasă în siguranță şi sănătos.
Prosoapele de bucătărie atrag un soț vrednic
Nici vasele de lut nu sunt de neglijat atunci când nu ştiți ce să mai oferiți în dar cuiva drag. Atunci când sunt duse într-o casă nouă, ele atrag avere în acel loc şi servesc drept protecție împotriva certurilor şi neînțelegerilor, mai spune Fecioru.
Iar dacă vă gândeați că prosoapele de bucătărie nu sunt indicate de oferit, trebuie să ştiți că ele, atunci când sunt dăruite unei fete necăsătorite de către o prietenă de familie, pot atrage un soț vrednic pentru soarta acelei fete, mai este de părere bioenergoterapeutul Lidia Fecioru.