Joia Mare sau cum i se mai spune Joia curată este dedicată amintirilor Cinei de taină a lui Iisus și a ucenicilor săi, rugăciunii lui Iisus tatălui în grădina Ghetsemani, unde a fost trădat de Iuda.
De regulă, de Joia Mare gospodinele încep pregătirile pentru Sfintele Sărbători de Paști.
Sunt cumpărate produsele pentru masa de sărbătoare, se face curățenie în case, se spală, se coc cozonaci și se vopsesc ouă.
După Joia curată nu se face ordine în gospodărie. În ziua respectivă, o însemnătate mare o are apa, considerată drept simbol al purificării.
În timpurile străvechi, oamenii mergeau de Joia Mare la râu să se spele, unii chiar se scăldau. Acum oamenii nu obișnuiesc să facă acest lucru, totuși este o tradiție să faci baie în această zi.
Mai mult, Joia curată era considerată o zi a reînnoirii pentru anul viitor pentru întreaga gospodărie.
În această zi o importanță deosebită este acordată pâinii cu sare. Pâinea – reprezintă simbolul prevenirii insuficienței de pâine pentru anul întreg. Sarea – apară casa de toate relele și aduce sănătate tuturor membrilor familiei.
Superstiții pentru Joia Mare
- De-a lungul anilor s-au acumulat o mulțime de superstiții. Vom enumera cele mai memorabile dintre acestea.
- Dacă veți reuși să ajungeți până acasă cu lumânarea aprinsă – va fi o roadă bună a grâului de primăvară.
- Dacă curățenia va fi făcută ca la carte – întreg anul în casă va domni bunăstarea, iar în sufletele membrilor familiei – puritatea.
- Trebuie să aruncați toate lucrurile vechi sau inutile – în așa fel puteți curăța locuința de murdărie veche, boli și sarcini inutile, care vă îngreunează sufletul.
- Spălându-vă de Joia Mare, vă curățați nu doar corpul, dar și sufletul. De aceea, atunci când faceți baie este bine să citiți ”Tatăl Nostru” și să cereți iertare pentru toate gândurile și faptele rele.
- După ce ați făcut curățenie generală de Joia Mare și până în ziua de Paști nu se recomandă să măturați prin casă și să spălați dușumeaua – pentru a nu murdări ochii lui Iisus Hristos.
- După ce ați făcut curat, apa trebuie vărsată, acolo unde nu va călca piciorul omului – pe pietre, în loc pustiu. Această apă nu trebuie vărsată sub copaci, asta pentru că ea conține toată murdăria spălată din casă, iar copacul ar putea să se ofilească.
- Crenguțele de iarbă-neagră și ienupăr strânse în Joia Mare vor proteja familia de toate neplăcerile. Pentru aceasta, buchețelul de crenguțe trebuie agățat la ușa de la intrare. Cu aceleași ramuri toți membrii familiei trebuie stropiți cu apă sfințită
- Сine muncestede Joia curată (cu excepția curățeniei în gospodărie) in acesta zi este sortit sa fie cuprins de lene un intreg an ori sa-i ramana semintele de camp nerodite.
- Prima persoana pe care o veți întâlni afară în această zi, vă poate spune multe despre viitor. Dacă va fi o bătrânica sau o pisică – așteptați neplăceri, bărbat sau câine – dimpotrivă, va aduce bunăstare. Iar un bărbat împreună cu un câine – va aduce realizarea celei mai sacre dorințe. Dacă veți întâlni un copil – vă așteaptă studiile, iar dacă o femeie – veți fi fericit în familie.