La un an de când a devenit mamă pentru a doua oară, interpreta și prezentatoarea TV Gloria Gorceag mărturisește că viața ei este câteodată cu susul în jos, dar de cele mai multe ori e minunată. Deși recunoaște că fiecare zi seamănă cu un antrenament intensiv la sala de forță, artista își iubește foarte mult copilașii. Apropo, Oliver, mezinul familiei, împlinește astăzi un anișor și cu această ocazie am decis să aflăm mai multe despre el și frățiorul lui, Leonardo, care va împlini în curând patru anișori.  

”Cea mai înțeleaptă decizie din viața mea a fost să-i dăruim lui Leo un frațior. De fapt, e cadoul familiei noastre, nu îmi rămâne decăt să admir familiile cu mulți copii, știu cât de solicitant e să crești copii intr un mod conștient.

Deja pot face o comparație între copii, deși știu că nu e bine să compar. Dar involuntar o fac, înțeleg că sunt extrem de diferiți. Leo e matematician și iubește muzica, dar este mult mai introvertit, cel puțin asta observ acum. În timp ce Oliver este artistul. El e copilul pe care ușor l-ai pune pe scăunel să cânte un cântecel când vin oaspeții. Abia așteptăm să vedem ce talente mai ascund în ei, noi le vom fi alături mereu.”, ne-a povestit Gloria Gorceag.

mamaplus

La prima aniversare a mezinului familiei, atât Oliver cât și Leonardo au primit în dar jucării și multe baloane, pentru că așa spune tradiția casei. Cât despre petrecerea de aniversare, Gloria spune că va fi una ”doar în patru”.

”Este adevărat că entuziasmul de a organiza petreceri la următorii copii scade, pentru că rutina zilnică este mai grea, sarcinile sunt mai multe, iar energie – mai puțină. Inițial ne-am dorit să tragem o fugă în vacanță pe undeva, dar nu ne-a ieșit și am lăsat-o pe mai târziu, iar azi vom fi în patru la o pensiune din Moldova. Vom petrece acolo două zile în sânul naturii. Vrem liniște, deși mă îndoiesc că o să ne iasă, dar vom încerca.”, a menționat tânăra mămică.

mamaplus