O inițiativă legislativă înaintată de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) vizează vârsta de pensionare a femeilor cu mulți copii din Republica Moldova. Respectiv, deputații propun ca femeile care au născut și educat 3 sau 4 copii să se bucure de privilegiu de a se pensiona la vârsta de 60 de ani. Iar femeile care au crescu 5 copii și mai mulți – să se poată pensiona la vârsta de 57 de ani.
În acest fel, deputații BCS consideră că statul ar putea motiva familiile să aducă pe lume mai mulți copii ceea ce, în consecință, va contribui la îmbunătățirea situației demografice, care, potrivit statisticilor, va degrada considerabil până în 2035.
Totodată, s-a mai prezentat și inițiativa de a majora cu 50 la sută pensia persoanelor, care s-au pensionat până în data de 1 ianuarie 1990 și nu au mai lucrat după. Potrivit legislatorilor, în Republica Moldova trăiesc circa 2000 de asemenea pensionari, care ridică lunar o pensie minimă de circa 2000 de lei.