Casa Națională de Asigurări Sociale a finanțat indemnizațiile unice la naşterea copilului, indemnizațiile pentru îngrijirea copiilor până la vârsta de 2 ani, indemnizațiile pentru creşterea copiilor până la vârsta de 3 ani, indemnizațiile lunare de suport pentru creşterea copiilor gemeni şi indemnizațiile paternale.
Valoarea totală a indemnizațiilor respective este de 446,5 milioane de lei pentru circa 86.000 de beneficiari.
Pentru persoanele care vor deveni în curând părinți comunicăm că cererea pentru stabilirea indemnizațiilor poate fi depusă în mod electronic prin intermediul serviciului "e-Cerere Indemnizații" de pe pagina web oficială a Casei Naționale sau prin portalul guvernamental unic al serviciilor publice.
De asemenea, cererea poate fi depusă la Casa Teritorială la locul de domiciliu al unuia din părinți, iar în cazul în care a fost stabilită indemnizația de maternitate, la Casa Teritorială care a stabilit indemnizația dată.
Reamintim că, familiile cu copii se pot adresa la CTAS în zilele de joi şi vineri, de la ora 8.00 până la ora 15.00.