În Orient se consideră că dinții reflectă karma omului. Dacă acesta are dinți drepți și frumoși, așa este și karma sa. Persoanele cu dinți strâmbi vor avea o viață mai complicată, iar cei care au dinți rari sunt niște ființe foarte pasionale.

Dinții de sus și de jos

Dinții din față vorbesc despre ceea că părinții i-au transmis copilului (de rău și de bine). Dacă incisivii se deosebesc foarte mult de ceilalți, înseamnă că părinții au o karmă nearmonioasă și nu-și vor putea proteja copilul. Acesta va trebui să găsească sprijin printre străini. Dentiția superioară se referă la străbunii pe cale paternă, iar cea inferioară la cei de pe cale maternă.

Dinții incisivi de jos arată locul pe care-l ocupă părinții în viața persoanei, iar incisivii de sus - locul pe care persoana vrea să-l ocupe în viața părinților.

Întrucât partea dreaptă a corpului reflectă relația cu tatăl, atunci dinții stricați din partea dreaptă vorbesc despre un conflict cu acesta. Iar dacă te dor dinții din partea stângă, înseamnă că trebuie să-ți îmbunătățești relația cu mama.

Dinții de lapte 

Aceștia de obicei arată problemele cu care se va confrunta copilul când va fi matur. Dacă i-a ieșit mai întâi un incisiv, este semn bun: el își va putea schimba singur viața în viitor. Dacă dinții de lapte cad cu întârziere, posibil că persoana adultă va fi infantilă și iresponsabilă.

În perioada în care apar dinți noi (7-8 ani), fiți foarte afectuoși cu copilul. Spuneți-i că-l iubiți și nu-l certați. De asta depinde viața lui ulterioară.

Dinții permanenți și măselele de minte

Dinții permanenți au niște rădăcini adânci. Aceștia sunt simbolul lecțiilor de viață pe care omul le va asimila pe parcursul existenței sale. Dinții strâmbi, cariați încă din copilărie, arată că persoana va avea multe greutăți și pierderi în viață. Dinții permanenți reflectă ceea ce nu vom putea schimba în viață, ceea ce am primit ca moștenire de la generațiile anterioare.

Măselele de minte vor crește doar la persoanele care au acumulat suficientă experiență de viață, și-au întărit corpul și spiritul. Nu la toți apar 4 măsele de minte, cei care le au sunt considerați păzitori ai neamului.

Sursa