Pierderea interesului pentru sex de-a lungul unei relații cu același partener este o caracteristică biologică a femeii. Pe de o parte, acest lucru este foarte deranjant pentru bărbați, iar pe de altă parte ajută la supraviețuirea speciei, afirmă experții.
Cercetătorii au descoperit un preparat care poate reduce pentru totdeauna apetitul sexual al femeii: tortul de nuntă. O glumă care ascunde un adevăr dureros pentru bărbați: femeile implicate într-o relație stabilă îşi pierd interesul pentru sex odată cu trecerea anilor.
Interesul femeilor pentru sex scade pe măsură ce pasiunea de la început de relație se stinge, cred majoritatea bărbaților. Această ipoteză nu explică însă de ce libidoul bărbaților rămâne la fel de crescut odată cu trecerea anilor – desigur, în condițiile în care nu intervin diverse probleme medicale ori de cuplu.
Specialiştii spun că oscilațiile dorinței sexuale sunt întipărite în gene şi că ele ajută perpetuarea speciei. Apetitul sexual al bărbaților trebuie să se mențină ridicat pentru a se reproduce o perioadă cât mai îndelungată, pe când cel al femeilor trebuie să scadă pentru a se concentra asupra creşterii copiilor.
Nivelul testosteronului explică diferențele de apetit sexual dintre cele două sexe. Acest hormon sexual atinge un nivel mult mai ridicat la bărbați. Prin urmare, scăderea dorinței sexuale a partenerei nu trebuie privită de reprezentanții sexului masculin ca o lipsă de interes sau ca o problemă de funcționare a relației.
Emoţiile negative le afectează apetitul sexual
Apetitul sexual al femeilor este influențat de emoții într-o măsură mult mai mare decât cel al bărbaților. Dacă în cazul reprezentanților sexului masculin, ar trebui investigate mai întâi cauzele medicale în situația unei diminuări a libidoului, în cazul femeilor, trebuie analizate mai întâi problemele emoționale. Nemulțumirile din cuplu, certurile, depresia, stresul, grijile financiare şi orice altă sursă de tensiune psihică sunt pentru ele un obstacol în calea unei vieți sexuale împlinite.
Chiar şi lipsa dovezilor de iubire din partea iubitului sau soțului poate fi un motiv pentru ca libidoul unei femei să se diminueze. Aşadar, cu mici eforturi din partea fiecăruia, viața intimă poate fi mulțumitoare şi după zeci de ani de relație.