O cercetare a experților de la Mackintosh School of Architecture a demonstrat că uscarea rufelor în casă poate provoca apariția astmului, rinitei alergice şi a mai multor tipuri de alergii. Acest lucru este cauzat de umezeală.
Un studiu realizat recent de specialiştii de la Mackintosh School of Architecture a relevat faptul că uscarea rufelor în casă, şi nu în aer liber, ar putea cauza probleme serioase de sănătate. Asta pentru că ele provoacă o umiditate ridicată, ce creşte riscul apariției astumului, rinitei alergice şi a altor tipuri de alergii, relatează BBC.
Experții din Glasgow au făcut cercetări în 100 de case, descoperind că locuitorii din 87% dintre acestea obişnuiau să îşi usuce în interior rufele proaspăt spălate.
„Mergând în casele oamenilor, am aflat că îşi uscau rufele în sufragerie sau în dormitor. Unii îşi decorau pur şi simplu casa, fără să fie conştienți că ele pot elimina chiar şi doi litri de apă în aer", a explicat cercetătoarea Rosalie Menon.
În plus, în 75% dintre locuințe, nivelul de umiditate din aer era atât de ridicat încât exista riscul apariției acarienilor. În 25% dintre case, era probabilă apariția unui tip de mucegai care provoacă infecții severe la plămâni.
Drept urmare, Mackintosh School of Architecture au cerut constructorilor ca în viitor să includă în proiectele de locuințe şi spații special amenajate pentru uscarea rufelor.
„Aceste spații ar trebui să fie încălzite separat şi ventilate", a precizat Menon în cele din urmă.