Un lucru pe care puține mămici se pare că îl ştiu este acesta: atunci când sunt supărate şi simt nevoia să plângă, nu se sfiesc să plângă de față cu copiii lor. Însă, dânsele nu ştiu cât de mult îi poate afecta psihic acest lucru pe ai lor copii. Potrivit unui studiu, indiferent de vârsta copilului, chiar şi bebeluşii pot simți emoția şi trăirea negativă a mamei, existând posibilitatea ca şi aceştia să sufere împreună cu mama lor.

Părinții nu ar trebui să îşi lase copiii să plângă, indiferent de contextul în care se află, deoarece acest lucru poate afecta grav întreaga dezvoltare psihică a lor, prin distrugerea a numeroşi neuroni.

Copiii lăsați la voia întâmplării să plângă, atunci când vor creşte vor avea parte de o stimă de sine scăzută şi nu vor avea încredere în ei, în forțele proprii şi în ceea ce pot realiza în viață, fiindu-le mult mai greu să se adapteze situațiilor noi prin care vor trece.

Copilul poate capta cu uşurință toate emoțiile părinților, în special pe cele ale mamei, deoarece între mamă şi pruncul său există o legătură şi o comunicare foarte strânse. Copilul poate simți orice stare a mamei, fie de supărare, anxietate, furie, tristețe, melancolie, bucurie, fericire etc. Copilul nu poate să îi fie alături mamei decât prin plâns, care sugerează faptul că el poate percepe şi înțelege toate simțămintele mămicii sale, chiar dacă, momentan, în ciuda vârstei, nu se poate exprima verbal.

Emoțiile puternice ale copiilor sunt determinate cu uşurință de emoţiile mamei, fie ele negative, fie pozitive. Copiii mici îşi pot exprima sentimentele de frică, supărare, tristețe, bucurie, fericire, doar prin plâns, unica metodă pe care aceştia o pot folosi la vârsta lor.

În momentul în care eşti supărată, este foarte uşor să îți dai seama din ce cauză plânge bebelușul tău. Unica metodă de a-l linişti este să te linişteşti tu, în primul rând.

Plânsul copilului este singura cale prin care acesta poate scăpa de tensiunile acumulate. Important este faptul că prichindeii au găsit o metodă pentru a se descărca, deoarece dacă nu s-ar descărca, toate energiile negative ar putea duce la contactarea a diverse boli.

Dacă bebelușul ajunge să plângă mai mult de cinci minute, ar fi cazul să te întrebi dacă nu cumva suferă de vreo boală specifică vârstei sale.

Copilul se poate opri ușor din plâns doar dacă ştii să îi explici ce anume s-a întâmplat, să îl întrebi ce s-a întâmplat (chiar dacă el nu poate încă să vorbească), să îi spui că totul va fi bine şi că mami va fi fericită dacă puiul ei de om este fericit şi se opreşte din a plânge.

Chiar dacă încerci să îți ascunzi supărarea, tristețea şi nefericirea în spatele unui zâmbet fals, bebelușul va şti întotdeauna cum te simți tu cu adevărat.

Indiferent de momentele grele prin care treci şi vei mai trece, trebuie să faci tot posibilul să menții pacea şi armonia în căminul tău, pentru ca puiul tău de om şi ceilalți care vor mai urma, să aibă un mediu ambiant, prielnic dezvoltării lor fizice, psihice şi intelectuale.

Nu uita că şi contactele fizice (pupici, îmbrățişări, mângâieri etc. ) pot duce la liniştirea copiilor dumneavoastră, acaparați de sentimentele negative pe care le emanați, fără să vreți.